Alegerea

Cat se datoreaza naturii si cat se datoreaza alegerii in gandurile si actiunile noastre?

O pilda zen spune asa:

“Un scorpion si o vulpe s-au intalnit pe malul unui rau. Scorpionul a intrebat-o pe vulpe:

- Vrei sa ma duci in spate pe malul celalalt? Eu nu stiu sa inot.

Vulpea i-a raspuns:

- Nu, tu esti un scorpion si o sa ma intepi.

- De ce te-as intepa? ar insemna sa ne inecam amandoi! a argumentat scorpionul.

Dupa ce s-a gandit o vreme, vulpea a acceptat ca scorpionul sa i se urce pe spate si a inceput sa inoate. Pe la mijlocul raului, scorpionul si-a ridicat coada si a intepat-o pe vulpe. Pe punctul de a se ineca, vulpea l-a intrebat:

- De ce ai facut acest lucru?

- Asta e natura mea, i-a raspuns scorpionul.”

Am crezut intotdeauna ca avem puterea sa ne schimbam. Si cu multa dedicatie reusim sa o facem, pana la un punct in care ne lovim de obicei de un zid, de un pe aici nu se trece. Punctul in care devine prea greu pentru a mai continua linear pe calea cea dreapta, cand simtim ca inotam impotriva curentului si e mai bine sa ne lasam invinsi, sa adormim la loc, sa ne spuna altii care (nu) e sensul.

In acel moment, ne transformam in scorpioni si intepam cu aceeasi sete si acelasi venin ca la inceput. Totusi, aceasta ramane doar o predispozitie, desi una puternica. Natura inseamna de fapt o reactie automata, invatata si memorata aproape instinctual, folosita incontinuu ca default. Din fericire, alegerea de a schimba canalul, setarile, preocuparile, obsesiile, natura poate, sunt la indemana noastra.

Se apropie Anul Nou si cu el inca o sansa de a patrunde dincolo de zid…

Viva vacanta: Album de vise

Stiu, e septembrie, noul inceput de an neoficial, iar vara e demult in oglinda retrovizoare. Nu si pentru mine. M-am intors de la caldura mare din Mexic,  de pe o plaja minunata, cu mirosul oceanului sarat inca in par, cu valiza plina si nedespachetata, cu nisip fin in carti, cu retina imprimata de toate nunatele de albastru si de verde, de palmieri, cu speranta ca pot tine toate grijile si gandurile negre inca departe de suflet, macar putin, putin mai mult.

Si cu o meditatie zen pulsand in minte: Nu are nici un rost sa te uiti catre sud, daca gandurile tale sunt orientate catre nord.

Suntem toti debusolati dupa vacanta? Uf!

–Viva Mexico!–

Uneori e nevoie de un loc minunat care sa ne aduca aminte de minunatia din noi. Mexico cloctind de viata, de soare, de caldura unui cuptor umed si fierbinte, de palmieri adiand cu insuportabila nostalgie, de o lumina suflata in aur, de mirosul sarat al oceanului turcoaz ca in reviste. Chiar am ajuns acolo?

Avionul zboara lin deasupra Pacificului, e un pescarus plutind in aer. La iesirea din aeroportul Cancun, in intregime alb si putin ocupat, un zid de fierbinteala intra direct in oase, carlionteaza parul, simt ca transpir si sub rama ochelariilor de soare, prin toti porii. Nu misca o frunza in vant. Mexicanii se agita lent, strigand numele turistilor, imbarcand bagaje, numarand bagaje, cerand semnaturi. In microbuz, aerul conditionat ne trezeste din toropeala. Autostrada pe Riviera Maya e punctata la fiecare cativa km de resorturi, cu intrari mai mult sau mai putin majestuoase. Soferul conduce atent, incetineste la o baricada permanenta de politie, trecem incet pe langa soldati inarmati cu mitraliere si ne amintim ca suntem intr-o tara unde statul a trimis armata in orase in lupte sangeroase impotriva mafiei drogurilor. Mexicul a primit multa publicitate negativa si numarul turistilor a scazut in ultimii ani, desi aici nu s-ar zice.

In rezort, ne primesc oameni prietenosi, placuti care ne privesc direct in ochi. Micuti de inaltime, ciocolatii la culoare, ei sunt urmasii faimosilor Maya si a stapanitorilor spanioli care au schimbat definitive caracterul zonei, dar nu au reusit sa distruga in intregime civilizatia veche de 4000 de ani. Exista inca sate unde locuiesc Mayasi puri urmand multe din obiceiurile si traditiile ancestrale – cu exceptia binenteles a sacrificiului uman, un ritual in care celor mai inzestrati meseriasi, razboinici, matematicieni le era inima smulsa in piept si oferita zeilor ca ofranda. Toate astea le-am aflat in timpul unui ghid la ruinele piramidei Tulum si as vrea sa spun ca am retinut mai mult dar eram prea ocupata sa respir in cele 45 de grade Celsius pe care le-am nimerit.

Resortul se afla la marginea junglei, iguanele si soparlitele convietuiesc cu turistii in armonie absoluta, intr-un peisaj de incantatoare vegetatie bogata, plina de rozul si portocaliul florilor tropicale. Cateva amintiri in carti postale…

Nimicul conteaza

Liniste va rugam, se mediteaza.

E luni aproape, teroarea zilei de Duminica se disipeste usor cu un mojito si o carticica pretioasa, Zenisme, sa radem pe calea spre iluminare.

Zenul nu poate fi inteles prin logica, din contra, el scurtcircuiteaza procesul linear si rational al gandirii care nu a reusit sa ajunga la adevar, la esential. Cea mai reconfortanta calitate a zenului este ca nu ofera raspunsuri e unul din aforismele amuzante, dar care pune pe ganduri. Zenul e antidotul perfect pentru intrebarile prea grele, dilemele prea finale, teoriile prea serioase.

Iar daca tot au fost atatea discutii cu Bac-ul si fiindca petrecem ani de zile prin scoli, invatand, tocind, absorbind, uitand, memorand, rememorand si tot asa pana avem spatele incovoiat de carti si mintea plina de “cunoastere”, zenul ne spune asa:

Un aspirant zen foarte nerabdator si-a intrebat maestrul cat timp ii va lua ca sa inteleaga cu adevarat meditatia zen.

- Cel putin zece ani, i-a raspuns maestrul.

- Dar daca studiez de doua ori mai mult? a intrebat aspirantul.

- Atunci iti va lua cel putin 20 de ani! i-a raspuns maestrul.

Ce fel de cunoastere, invatatura sau materie ar trebui aprofundata de fapt?

Momente si schite de soferita

Daca fiecare drum ar fi asa…

Mi-am luat carnetul doar de un an de zile, descoperind simultan si placerea libertatii de a  naviga singura spre toate destinatiile si furia de road rage la intalnirea cu prostia, incompetenta, neatentia sau nesimtirea altor soferi in trafic. Nu intelesesem pana atunci prea bine senzatia de furie instanta cand cineva iti taie calea, sau nu se misca la verde si nici tentantia de a face cu farurile sau a claxona intru atentionarea greselii. O inteleg, promit, o inteleg.

Dar nu o (mai) practic. Am din fire o relaxare in fata situatiilor stresante de acest fel – m-au ajutat probabil anii de citit sfaturi zen si arma secreta a intelegerii ca nu pot controla cum se poarta ceilalti, dar pot controla reactia mea. Pot alege sa devin suparata si furioasa, sa o iau personal si sa agravez situatia prin emotiile mele negative, sau pot alege sa ma detasez, sa nu raspund provocarii, sa constientizez in acea secunda ca nu are rost sa las iluziile mele sa interactioneze cu iluziile altcuiva. Ce rost are?

Pe cat de adanc mi-am imprimat aceasta intelepciune a non-furiei, pe atat de putin sunt tentata sa conduc prin Bucuresti. Intai pentru ca mi-ar trebui o masina automatica – am incercat sa invat pe manuala intr-o vara dar spre disperarea dragutului meu instructor si iubit, nu prea reuseam sa tin motorul pornit. Nu ajuta prea mult la incredere. Aici, cand am luat lectii, m-a disperat instructorul indian cand explica foarte calm ca sunt ori prea aproape, ori prea departe de bordura la curba, ca nu ma uit destul in oglinzi, ca parcarea paralela e o arta usor dobandita (!) si ca trebuie sa conduc cu 40km/h chiar daca testez toti nervii celor din spate si ma depasesc toate masinile intr-o mare veselie. Dar divaghez. Al doilea motiv pentru care ma tem sa ma urc la volan in capitala e intimidarea in fata strazilor magic intortocheate (le ador farmecul!) si bineinteles teama de apostrofari mai mult sau mai putin politicoase de la soferii super extra grabiti.

Dar banuiesc ca pana la urma totul e o chestiune de necesitate si obisnuinta. Am condus prin Los Angeles, unde aglomeratia e legendara, fara sa fac accident (ok, era sa dau peste un biciclist dar astea se mai intampla nu?). Conduc prin Toronto, chiar si in centru unde strazile sunt inguste, pietonii multi si parcarea inghesuita. Dar Bucurestiul ramane inca de explorat.

Voi ce experiente aveti la volan?