Cautarea sufletului

Mi-e dor de miracole, de tot ceea ce nu se poate explica in cuvinte ci doar simti, de sacrul ascuns in profan…

M-a incantat mereu felul senin si natural in care noi romanii imbinam doua aspecte aparent opuse: crestinismul ortodox si atractia fata de stiintele asa-zis “new age”, cum ar fi astrologia, cititul in cafea, farmecele si practicile alternative spirituale. De exemplu, de la strabunica mea, care a trait pana la 92 de ani draga de ea, stiu ca leacul impotriva deocheatului e un ritual ce consta in recitarea rugaciunii Tatal Nostru, tinand in mana un chibrit aprins, care se stinge apoi intr-un pahar cu apa. De la o prietena am invatat ca atunci cand ma simt rau, fara nici un motiv aparent decat lipsa de energie, ajuta sa-mi masez bratul pornind de la incheietura cu miscari apasate in sus, pentru a “descalci” nodurile ce se formeaza sub piele. Departe de a fi o forma de “inapoiere”, aceste credinte merita respectate pentru ca descriu fenomene, boli si leacuri pe care stiinta a reusit mult mai tarziu sa le elucideze si dovedeasca in laborator.

La 16 ani cautarile mele in realmul spiritual au inceput in verva, in vacanta de vara petrecuta in tara. A ajutat si interesul matusii mele cu care am avut mereu o relatie speciala si care era adancita-n propriile explorari. Claudia a fost prima astroloaga pe care am intalnit-o impreuna. Nu-mi amintesc prea bine ce spunea astrograma ei despre viata mea, dar Claudia nu era doar astroloaga. Incepuse sa practice si sa prezinte si altora Reiki, o metoda naturala de vindecare a trupului, sufletului si mintii prin energia universala. Sesiunile cu ea au fost relaxante si benefice. Era atat de senina si cu un chip atat de luminos si impacat, incat cu greu ne-a venit sa credem ca nu cu mult timp in urma pierduse o sarcina cu gemeni in luna a 8-a. “Dorinta lor a fost sa se intoarca inapoi in cer” ne-a explicat simplu. Ma gandesc si acum la ea…

Alta data am vizitat o bioenergeticiana, recomandata matusii mele de o prietena. Femeia facea consultatii in propriul apartament, intr-un bloc oarecare langa Parcul Tineretului. Pe rand ne-am intins pe canapeaua ei lata, pe spate, cu ochii inchisi, in timp ce ea isi petrecea degetele incet deasupra zonei din trup unde acuzam dureri sau neplaceri. Lucra parca cu aerul, dar stiam ca de fapt se concentra asupra aurei noastre, descalcind noduri invizibile. I-am spus ca-mi simteam sanul stang foarte greu, o senzatie ciudata care inca ma urmareste uneori si mi-a explicat ca e probabil “incarcat” de emotii; grijile si nelinistile mele imi disturba echilibrul si se cuibaresc parca toate acolo, aproape de inima. Am inteles atunci ca problemele mele in corpul fizic imi arata de fapt tulburari emotionale sau spirituale ce se materializeaza repede in spatiul material. Ne-a povestit si despre cazul barbatului care avea tot spatele acoperit de tatuaje intunecate, cu mesaje demonice si a venit la ea sperand sa-l ajute sa se elibereze psihic de toata energia lor joasa ce-l apasa.

La sfarsitul acelei vacante am plecat acasa cu o valiza plina de carti. Regretul plecarii era atat de profund dupa toate acele experiente, deoarece eram convinsa ca traiesc mai intens in Romania, ca acolo am un acces imens la cultivarea spiritualitatii mele, ca energia locului deschide atatea porti vazute si nevazute. Nu era zi sa nu fi intrat intr-o biserica si ma intrista cumplit gandul ca la intoarcere nu voi avea manastirile frumoase unde sa ma refugiez in clipe de deznadejde, de nevoie. Zecile de carti cumparate trebuiau sa tina locul acelui gol metafizic. Printre ele se aflau titluri precum Conversatii cu Dumnezeu, Copii Indigo, Camino, Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi, Emisarii Iubirii, Linistea Inimii: Reflectii ale Mintii Christice, Partea intunecata a cautatorilor de lumina si multe multe altele care mi-au luminat mintea si sufletul in anii ce au urmat. Dintre toate, citesc si astazi Frecventa Geniu de John J. Falone, o carte atat de fascinanta si inteleapta incat necesita studiul de-o viata. Daca as fi obligata sa iau o singura carte pe o insula pustie, ea ar fi alegerea mea clara. Ultima mea descoperire e Trupul Subtil: Enciclopedia Anatomiei Energetice, a lui Cyndi Dale, pe care o studiez cu sarguinta, cu highliter-ul in mana, de vreo saptamana. E geniala! Sper sa impartasesc ce invat despre tehnicile de vindecare energetica asupra carora intra in detaliu, sa discutam diferite experiente si intalniri frumoase, misterioase, miraculoase..Si sa ne amintim ca aceste preocupari merita toata atentia noastra…

sursa foto

Alegerea

Cat se datoreaza naturii si cat se datoreaza alegerii in gandurile si actiunile noastre?

O pilda zen spune asa:

“Un scorpion si o vulpe s-au intalnit pe malul unui rau. Scorpionul a intrebat-o pe vulpe:

- Vrei sa ma duci in spate pe malul celalalt? Eu nu stiu sa inot.

Vulpea i-a raspuns:

- Nu, tu esti un scorpion si o sa ma intepi.

- De ce te-as intepa? ar insemna sa ne inecam amandoi! a argumentat scorpionul.

Dupa ce s-a gandit o vreme, vulpea a acceptat ca scorpionul sa i se urce pe spate si a inceput sa inoate. Pe la mijlocul raului, scorpionul si-a ridicat coada si a intepat-o pe vulpe. Pe punctul de a se ineca, vulpea l-a intrebat:

- De ce ai facut acest lucru?

- Asta e natura mea, i-a raspuns scorpionul.”

Am crezut intotdeauna ca avem puterea sa ne schimbam. Si cu multa dedicatie reusim sa o facem, pana la un punct in care ne lovim de obicei de un zid, de un pe aici nu se trece. Punctul in care devine prea greu pentru a mai continua linear pe calea cea dreapta, cand simtim ca inotam impotriva curentului si e mai bine sa ne lasam invinsi, sa adormim la loc, sa ne spuna altii care (nu) e sensul.

In acel moment, ne transformam in scorpioni si intepam cu aceeasi sete si acelasi venin ca la inceput. Totusi, aceasta ramane doar o predispozitie, desi una puternica. Natura inseamna de fapt o reactie automata, invatata si memorata aproape instinctual, folosita incontinuu ca default. Din fericire, alegerea de a schimba canalul, setarile, preocuparile, obsesiile, natura poate, sunt la indemana noastra.

Se apropie Anul Nou si cu el inca o sansa de a patrunde dincolo de zid…

Gelozia

Dilema

Sunt iarasi ca pendulul. Daca ma departez, e doar pentru a avea de unde sa ma intorc iar cu cat departarea e mai mare, cu atat mai dulce va fi apropierea. Dar miscarea asta de   du-te vino nu are nimic de-a face cu detasarea. Din contra, e dovada unui atasament fata de o situatie care provoaca pe rand, negresit, si la nesfarsit durere urmata de placere urmata de durere urmata de placere. Ceea ce urca trebuie sa si coboare. Intensitatea sentimentelor, desi imi tine fiinta in dezechilibru, exerseaza o atractie foarte puternica. Mintea gaseste explicatii sa o sustina – de ce sa stai pe margine, sa privesti cum trece viata pe langa tine? Mai bine gust-o, arunca-te cu pofta in ea, traieste totul, simte totul, experimenteaza totul, vezi unde te va duce: pe culmile extazului. Dar si ale chinului. Da, dar e un pret ce merita platit. Oare? Toti scriitorii mi-au spus ca e normal ca dragostea sa doara, atasamentele sa fie schimbatoare, rabdarea necesara. Numai dragostea neimplinita poate fi romantica spuneau intr-un film. Numai suferinta ramane, la capatul tuturor. Numai suferinta si fericirea, amandoua supraevaluate, amandoua subevaluate.

Raspunsul

Ti-ai promis de atatea ori sa nu te mai enervezi cand iti vorbeste de altele.  Una e mai aventuroasa, cealalta are ochii mai verzi, alta a citit mai multa filozofie, alta n-a citit aproape deloc. Comparatia e veninul. Relatia deschisa e bazata pe loialitatea atasamentului si nu a corpului. Tu ai ales-o desi nu erai poate pregatita. Nu poti fi niciodata pe deplin pregatita poate. Gelozia trebuie extirpata ca o boala, cu raceala surgicala. Te zbati incontinuu din dorinta de a fi cea mai speciala pentru el, stiind ca e doar un piedestal de pe care te vei clatina mai devreme sau mai tarziu. Toate trec. Crisparea, intepaturile ironice ascund suferinta. Dar poate e doar ego-ul care sufera, antrenat in vesnica lupta pentru control. Control asupra dorintelor, asupra fiintei sale. Poate ego-ul ar trebui dezlipit de sinele tau adevarat si expus povestilor, cuvintelor lui care sa-l pedepseasca, sa-i micsoreze din apetitul devorator , sa-l puna la locul lui, sa te mai lase in pace. Pe tine, pe adevaratul tau sine, unde locuieste seninatatea si impacarea imperturbabila. Atasamentul real inseamna sa oferi fara sa astepti sa primesti ceva inapoi. Inseamna sa iti asumi energia pe care o trimiti in directia lui, alegerea pe care o validezi zilnic. Iti cere sa dai drumul fraielor, sa ai incredere, sa te predai, sa iti expui vulnerabilitatea. Atunci vei simti cum dragostea pentru celalalt e dragostea pentru tine si asta e singurul si cel mai puternic scut impotriva capriciilor ego-ului si a tuturor celor trecatoare in lumea asta.

Carti de suflet

Dietele alimentare sunt cu mult mai populare decat cele spirituale. Totusi, literatura de self-help a inflorit in pamantul fertil al cautarii si imbunatatirii de sine, un tel atat de usor de parodiat si rapid concediat, pe buna dreptate. Dar e o eticheta injusta poate. Cum nimic nu apare din neant, din greseala, din coincidenta, abundenta cartilor despre cristale si pietre speciale, astrologie, spiritism, legea atractiei (e cineva care nu a citit inca Secretul?), vindecare alternativa, meditatie, religie si multe altele poate avea legatura cu o schimbare mai profunda pe scara evolutiei, cu nevoia umana de a distinge mai bine sacrul in lumea profana. O nevoie recent intensificata. Se apropie doar 2012, nu?
 
Cine nu vrea sa traiasca experienta mistica, sa creada in miracole, sa se apropie de intelegere, de vindecare?
 
Am simtit intotdeauna ca trairea religioasa, spirituala imi e mai la indemana cand eram in Romania. Parcursul meu literar spiritual a inceput cu cartile lui Osho, un maestru indian care m-a invatat cum sa evadez din mintea haotica, cum sa devin spectator al propriilor ganduri. Am trecut prin lecturi despre Buddhism, Zen, Reiki, ajungand tarziu la crestinism prin Jurnalul Fericirii, o marturie atat de speciala, ce cu greu poate fi descrisa. Am vazut prin ochii lui Nicolae Steinhardt o alta ortodoxie si mi-a deschis inima catre ea dupa multi ani de nepasare si ocazional dispret fata de regulile ei aparent misogine – n-am putut intra intr-o manastire pentru ca eram in pantaloni si asa mai departe, le stiti foarte bine.

Ma atinge slujba de Inviere, la care incerc sa fiu prezenta in fiecare an, in ciuda inconvenientelor de frig si aglomeratie si oboseala. Dar paradoxal, voi continua sa rezonez cu Eliade cand spunea in Jurnalul portughez ca “in realitate, tragedia vieţii mele se poate reduce la următoarea formulă: sunt un păgân, un perfect păgân clasic care vrea să se creştineze. Pentru mine, ritmurile cosmice, simbolurile, semnele, magia şi erotismul există mai mult şi într-o formă mai imediată decât problema pocaintei.”