Cand prietenele ne dezamagesc

M-am imprietenit la birou cu o colega tare simpatica, din aceeasi Europa  de Est ca mine, cu o preferinta pentru ironie inteligenta, ce ne-a apropiat considerabil. De doua saptamani planifica un pranz special pentru sefa ei si a noastra, dar a ei mai intai pentru ca o cunoaste de cinci ani si o venereaza (pe bun motiv). In ziua cu pricina, fiind mutata la alt birou, o rog sa ma anunte cand pleaca amandoua la restaurantul unde ne asteptau alti colegi. Nu imi raspunde, insa apare imbufnata peste o jumate de ora si imi spune abrupt: “Plecam”! Ma ridic in graba, mai arunc o privire pe ecran sa ma asigur ca n-a izbucnit vreo criza, iau poseta si ma intorc sa plec. Holul insa era gol, birourile lor la fel. Plecasera deja. Ma opresc perplexa si nu-mi ia  prea mult timp sa ma simt ca ratusca cea urata ce ramane in urma. Imi dau atunci seama ca ea se considera mai prietena cu sefa si in mod posesiv avea chef sa mearga doar cu ea la plimbare. Dar de ce a mai venit sa ma anunte, daca intentiona sa plece oricum fara mine? Parca suntem iar in clasa a cincea, cu intrigile din pauza de pranz.

O consider o prietena apropiata, in general e atenta si plina de compasiune adevarata ceea ce e destul de rar in mediul corporatist. Cazul mi-a adus aminte de alta ocazie cand o prietena apropiata a facut un comentariu lipsit de orice sensibilitate, sub forma unei glume care m-a ranit. M-am simtit la fel de dezamagita, la fel de surprinsa de acel gest. De ce?

Ne asteptam ca oamenii sa fie consistenti in actiuni, in comportament. Prieteniile intre femei in special se stie ca nu sunt cu mult departe de Mean Girls, cu intepaturi, gelozii, tradari si falsitate. In mod normal ar trebui poate sa-mi exprim sentimentele pe loc sincer: “ Nu stiu de unde ti-a venit, dar m-a deranjat ce ai spus/facut”. Nu o fac insa aproape niciodata, detest confruntarile si de obicei reactia e mereu defensiva si foarte rar as primi o explicatie sincera. N-as auzi ca-i pare rau pentru sageata aruncata din rautate, sau gelozie sau impresia ca o merit fiindca oricum viata mea pare prea perfecta, nu? In prietenii, ma tem ca astfel de discutii lasa urme, creaza rupturi ireparabile chiar si atunci cand nu e cazul.

Dupa dezamagire, a doua reactie e sa imi para rau pentru tot ce i-am spus despre mine, atunci cand mi-am deschis inima si m-am aratat sincera si vulnerabila. Imi promit pe moment ca nu o voi mai face, voi rari intalnirile, povestile. In timp insa imi trece, iert. Imi dau seama ca am slabit perceptia, am lasat bucuria prieteniei sa voaleze luciditatea cu care as fi putut sa o vad asa cum este de fapt: cu bune, cu rele, cu imperfectiuni. Atata timp cat sentimentul sincer al prieteniei e acolo, scaparile astea se cer iertate, trecute cu vederea.

La fel se intampla si in iubire nu? Niciodata nu ne imaginam, sau nu vrem sa ne imaginam ca persoana iubita e capabila de a ne rani pentru ca undeva la inceputul relatiei, in perioada de luna de miere, ne-am lasat purtate de valul inimioarelor roz, de excitarea ca am nimerit in povestea cu Fat-Frumos si fericire eterna pana la adanci batraneti. Am uitat sa privim atent, cu dragoste si compasiune la nelinistile, grijile, slabiciunile, gandurile negre ale partenerului, acelea care ajung uneori sa se intoarca si impotriva noastra.

Daca e sa privim lucrurile la adevarata valoare, atunci intelepciunea intr-o astfel de situatie inseamna a combina acea doza buna de luciditate cu acceptarea ca nu putem controla, pana la urma, ce spun sau ce fac oamenii din jurul nostru, chiar si pe cei iubiti. Daca reactionam incontinuu la vorbe mai mult sau mai putin bine intentionate, vom avea linistea unui fir de pai intr-o furtuna tropicala. Ne putem controla reactia si ea nu trebuie sa fie una neaparat negativa, nu? Desigur nu e atat de simplu pe cum pare…

Incantarea

Cand l-a cunoscut pe M., astepta un semn. Ceruse puterilor mai mari ale universului sa-i arate o directie, sa-i confirme ca macar unul din visele ei  nebune are pecetea destinului. Era o seara obisnuita, dupa o cina cu iubitul ei serios si atent ce gatise fructe de mare in vin alb completate de capsuni si frisca la desert. Cina romantica dar nu la lumina lumanariilor pentru ca nu gustau astfel de dulcegarii. La 24 de ani, gasise o oaza neasteptata in statornicia lui nestramutata. Tarziu, in timp ce el schimba canalele in viteza la televizor, ea se aseza comod intr-un colt de fotoliu si deschise laptopul.

Din prima clipa, o intriga abordarea lui directa si simpla, plictisita fiind de toate celelalte “ce faci papusa”, enervantul “cf?” sau mai rau “buna frumoaso”. Nu era urata, dar prefera sa ii ignore pe acei Don Juani virtuali, majoritatea baietei de 20-21 de ani, singurii trezi la ora aceea tarzie din noapte. De cele mai multe ori, conversatiile cu ei se impiedicau rapid. Dar persista sperand, ca in seara, cineva o va fermeca. O incanta mediul anonim si experienta efemera a unei discutii nonconformiste si subtile, intalnirea a doua mintii fara bagajul obositor al structurii sociale de interactionare, fara masuratorile discriminante ale lui fata-in-fata, fara expunerea fizica care cenzureaza pentru a proteja.

- ce te framanta?

- caut un raspuns la o mare intrebare..ce sa fac cu viata mea

- stii cum se spune:  cauta si vei gasi, cere si ti se va raspunde

- dar ma atrag atatea optiuni, as vrea sa fac cinci lucruri deodata, mi-e teama.. cum stiu ca am ales corect?

- nu stii niciodata..dar le incerci pe rand…

Stia ca prietenele nu ii inteleg atractia pentru virtual, ca multi nu vad decat un ecran de plastic acolo unde ea percepea un univers de posibilitati, vibrand din energia miilor de ganduri si proiectii amplificate si reflectate inapoi. In seara aceea, ceva magic se contura in lumea ei interioara, o trezire misterioasa, un scurt circuit al imaginatiei intr-o scanteie orbitoare. Isi aminti cand la 12 ani isi plantase adanc talpile in nisipul cald si umed si nu putu stavili imboldul de a-i soptii marii secretul ei ca un mugur rasarit in vis – ca e fericita cu oamenii minunati ce-i sunt familie in lumea aceasta, pentru ca ea vine din alte zari senine si acolo roaga marea sa o astepte la intoarcere. Crescuse si nu se ofilise niciodata in ea constiinta ca nimic nu e intamplator.

In doua oare, si-au scris fara suflare. Aflase ca locuieste la multe ore distanta cu avionul, ca munceste o meserie oarecare, ca a trait pe doua continente si a adunat putin peste 20 de ani mai multi decat ea. Au atras-o mereu barbatii maturi. O fermeca increderea si inteligenta lui, simtindu-i in acelasi timp unda de raceala, detasare, o asprime chiar plutind la suprafata; un curent a carui adancime avea sa o simta dureroasa mai tarziu. Un Heathcliff din La rascruce de vanturi, obraznic de sincer – vorbeste cu mine ca in capul tau. O avertiza voalat ca si-a dat seama demult ca prima impresie pe care o lasa unei femei e cea de pradator, iar daca nu ar fi vorbit cu el, daca l-ar fi vazut la o petrecere, s-ar fi ferit din calea lui. Dar un golan inteligent si subversiv e greu de refuzat, nu?.  What you see is what you get. I-a cazut usor, cu placere, in plasa.

Cuvintele unui prieten ii rasunara in minte: tu nu te indragostesti oricum de cineva, decit ca un ocol necesar prin el ca sa te intorci la tine. Inchise cu un zambet.

Va urma.

Venus si Marte

De cate ori am fost  tentate, in timpul unei discutii ca-ntre fete sa ne plangem, mai in gluma mai in serios de iubitul care in principiu e grozav dar, ne si enerveaza la maxim cand lasa vasele nespalate, sau nu duce gunoiul, sau vine tarziu de la munca, de la bere cu baietii, sau uita sa ne ia flori de 8 martie sau nu ne apara talentele gatitului in fata mamicii lui?

Am iesit la un vin si nachos dupa munca, in cinstea unei colege care si-a luat zborul spre pajisti mai verzi. Cum discutia a alunecat spre subiecte personale, viitoarea ei sefa a inceput sa ne povesteasca cum si-a convins barbatul sa ajute la ordine si curatenie in casa. Tacticoasa, cu priviri cochete pe sub ochelari, agitand continuu cuburile de gheata din pahar, ii lipsea doar o tigara din care sa traga cu nesat in timp ce ne prelungeste curiozitatea, alegandu-si cu satisfactie cuvintele si punand detaliile in scena pentru poveste. Se face ca erau tineri, locuiau impreuna intr-o casa inchiriata, ea mergea la scoala si lucra full-time si el lucra de asemenea. Intr-o zi, dupa ce de nenumarate ori i-a zis “dragule aspira si tu te rog” vorbind desigur cu peretii, s-a decis sa ii atraga atentia cu o alta promisiune de rasplata decat recunostiinta si afectiunea ce l-ar fi incununat in mod normal.

Surpriza

Prietena mea cea mai buna din Romania se marita. M-a instiintat printr-un e-mail de nunta ei primavaratica.
Nu ne-am vazut de cinci ani, dar ne scriem uneori.

In orasul mic de provincie din Ardeal, ne-am intalnit la gradinita si am ramas nedespartite pana la inceputul liceului intr-o prietenie absoluta, uneori sufocanta si dureroasa. Mergeam impreuna la scoala si la meditatii, ne intreceam in competitii si olimpiade, eram tocilare desavarsite. Ne invidiam pentru fiecare 10 cu felicitari in plus.