Carti de suflet

Dietele alimentare sunt cu mult mai populare decat cele spirituale. Totusi, literatura de self-help a inflorit in pamantul fertil al cautarii si imbunatatirii de sine, un tel atat de usor de parodiat si rapid concediat, pe buna dreptate. Dar e o eticheta injusta poate. Cum nimic nu apare din neant, din greseala, din coincidenta, abundenta cartilor despre cristale si pietre speciale, astrologie, spiritism, legea atractiei (e cineva care nu a citit inca Secretul?), vindecare alternativa, meditatie, religie si multe altele poate avea legatura cu o schimbare mai profunda pe scara evolutiei, cu nevoia umana de a distinge mai bine sacrul in lumea profana. O nevoie recent intensificata. Se apropie doar 2012, nu?
 
Cine nu vrea sa traiasca experienta mistica, sa creada in miracole, sa se apropie de intelegere, de vindecare?
 
Am simtit intotdeauna ca trairea religioasa, spirituala imi e mai la indemana cand eram in Romania. Parcursul meu literar spiritual a inceput cu cartile lui Osho, un maestru indian care m-a invatat cum sa evadez din mintea haotica, cum sa devin spectator al propriilor ganduri. Am trecut prin lecturi despre Buddhism, Zen, Reiki, ajungand tarziu la crestinism prin Jurnalul Fericirii, o marturie atat de speciala, ce cu greu poate fi descrisa. Am vazut prin ochii lui Nicolae Steinhardt o alta ortodoxie si mi-a deschis inima catre ea dupa multi ani de nepasare si ocazional dispret fata de regulile ei aparent misogine – n-am putut intra intr-o manastire pentru ca eram in pantaloni si asa mai departe, le stiti foarte bine.

Ma atinge slujba de Inviere, la care incerc sa fiu prezenta in fiecare an, in ciuda inconvenientelor de frig si aglomeratie si oboseala. Dar paradoxal, voi continua sa rezonez cu Eliade cand spunea in Jurnalul portughez ca “in realitate, tragedia vieţii mele se poate reduce la următoarea formulă: sunt un păgân, un perfect păgân clasic care vrea să se creştineze. Pentru mine, ritmurile cosmice, simbolurile, semnele, magia şi erotismul există mai mult şi într-o formă mai imediată decât problema pocaintei.”