Noul inceput

Il tinuse strans de mana tot timpul, chiar daca el conducea. Se hotarase in sfarsit sa faca pasul cel mare si dupa atatea si atatea nopti nedormite, certuri si impacari, lacrimi si discutii, cazura de acord. Daca ai nevoie si tu de o escapada, pentru a o ierta pe a mea, asa sa fie. Era epuizat cand cedase si fiecare cuvant il duruse.

Daca i-ar fi spus cineva ca sotul ei iubit avea sa o insele intr-un moment de slabiciune (cum altfel?) si din lipsa de comunicare, doar nu e ca si cum ea n-ar fi vazut si ales sa ignore semnele prevestitoare… nu ar fi crezut niciodata. De fapt naivitatea ei stupida o irita mai mult decat actul in sine, orbirea in locul luciditatii, umilinta de a confrunta realitatea ca relatia e nu e atat de speciala, atat de imuna la pacatele lumii pe cum o idealiza.

Nu avusese nici o reactie la confesiunea lui desi il vazuse ca sufera, ca regreta. Ramasese inlemnita intr-un singur gand : cum de nu mi-am dat seama? Cum e posibil sa nu fi observat o schimbare in el in zilele acelea, o umbra imperceptibila in chipul si ochii lui, o raceala in atingerea lui, un alt miros in haine? Cum a putut sa nu simta tradarea in corpul lui? N-a vazut sau n-a vrut sa vada? Nu mai avea prea mare importanta oricum. Totul se ruinase ca un castel de nisip. Ca o pata care nu iese niciodata, ca o sageata otravita pe care nu o poti lua inapoi si cu care nu poti merge mai departe.

Constiinta ii spunea ca numai iertarea putea vindeca rana si reintregi tabloul spart al cuplului. Dar nu simtea ca il putea ierta doar asa. El vorbea de un nou inceput, o coala alba. Foarte bine, dar voia si ea sa pacatuiasca, sa egaleze scorul, oricat de cliseu si profan ar suna. Voia sa simta cum e sa calci stramb. Mai e oare vreo virtute in a fi mereu cea sfanta si cuminte, in timp ce el isi permite luxul de a gresi atat de grav?

Se torturase astfel luni de zile. Mai tarziu insa, i se revela surpriza: destainuirea invaluita in soapte o lovi in plin pentru ca toate nemultumirile, ascunse sub pres pana atunci, navalira la suprafata. Nu fusese  oare nefericita de la inceput? Nu simtise ca juca un rol de cand se maritase si se lasase convinsa ca odata cu marea, unica si deplina dragoste pe care o simtea pentru el, atractia pentru un altul, dorinta, curiozitatea pentru orice alta experienta va disparea complet? Ca si cand plimbarea la primarie ar fi trebuit sa o vindece definitiv de imaginatie, de fantezie, de propria identitate. Se simtise vinovata pentru sentimentele ei impure, le ascunse de el. Nu a fost asta prima tradare, nu-i inselase increderea in gand chiar inainte ca el sa o faca in trup?

Iubirea nu se pierduse…dar se pacalisera amandoi. Acum, in pragul posibilei ei intalniri, incepea un nou capitol. Isi dadura permisiune sa vada, dincolo de toate conventiile sociale si de incorsetarile unor etichete,  speranta de a trai libertatea unei relatii asa cum si-o doresc ei. O relatie bazata pe sinceritate si toleranta deplina. O luminita palida dar vie, la capatul tunelului intunecat. Era insa un drum plin de spini in care promisiunea libertatii se amesteca prea strans cu gelozia, cu teama de a se pierde. Dar tinandu-se de mana, timizi cu ochii mari deschisi descopereau minunati ca poate ca fusesera de la inceput, ca in acele versuri vrajite, doua suflete prea intelepte pentru a fi in taramul certitudinii, chiar si in ziua nuntii lor…

sursa poza

Carti de suflet

Dietele alimentare sunt cu mult mai populare decat cele spirituale. Totusi, literatura de self-help a inflorit in pamantul fertil al cautarii si imbunatatirii de sine, un tel atat de usor de parodiat si rapid concediat, pe buna dreptate. Dar e o eticheta injusta poate. Cum nimic nu apare din neant, din greseala, din coincidenta, abundenta cartilor despre cristale si pietre speciale, astrologie, spiritism, legea atractiei (e cineva care nu a citit inca Secretul?), vindecare alternativa, meditatie, religie si multe altele poate avea legatura cu o schimbare mai profunda pe scara evolutiei, cu nevoia umana de a distinge mai bine sacrul in lumea profana. O nevoie recent intensificata. Se apropie doar 2012, nu?
 
Cine nu vrea sa traiasca experienta mistica, sa creada in miracole, sa se apropie de intelegere, de vindecare?
 
Am simtit intotdeauna ca trairea religioasa, spirituala imi e mai la indemana cand eram in Romania. Parcursul meu literar spiritual a inceput cu cartile lui Osho, un maestru indian care m-a invatat cum sa evadez din mintea haotica, cum sa devin spectator al propriilor ganduri. Am trecut prin lecturi despre Buddhism, Zen, Reiki, ajungand tarziu la crestinism prin Jurnalul Fericirii, o marturie atat de speciala, ce cu greu poate fi descrisa. Am vazut prin ochii lui Nicolae Steinhardt o alta ortodoxie si mi-a deschis inima catre ea dupa multi ani de nepasare si ocazional dispret fata de regulile ei aparent misogine – n-am putut intra intr-o manastire pentru ca eram in pantaloni si asa mai departe, le stiti foarte bine.

Ma atinge slujba de Inviere, la care incerc sa fiu prezenta in fiecare an, in ciuda inconvenientelor de frig si aglomeratie si oboseala. Dar paradoxal, voi continua sa rezonez cu Eliade cand spunea in Jurnalul portughez ca “in realitate, tragedia vieţii mele se poate reduce la următoarea formulă: sunt un păgân, un perfect păgân clasic care vrea să se creştineze. Pentru mine, ritmurile cosmice, simbolurile, semnele, magia şi erotismul există mai mult şi într-o formă mai imediată decât problema pocaintei.”

Dragoste si vina

Totul e drept in dragoste si in razboi, s-a spus odata.

Am simtit violent fiecare cuvint otravit, tacere glaciala, despartire dureroasa. La sfarsit a ramas doar vinovatia care imi umbreste sufletul luni la rand.

Citesc ca exista in America resorturi de odihna si relaxare, oaze izolate in natura unde un grup de femei se vor refugia intr-o saptamana oarecare, sa practice yoga, sa se rasfete la spa, sa-si reincarce energiile si spiritul. Evadeaza aducand impachetate griji si responsabilitati, esecuri si oboseala, dar mai presus de toate vinovatie pentru un secret adanc si dureros pe care il impartasesc toate:  au avut nefericirea de a decide sa intrerupa o sarcina intr-un moment de mare tristete in viata. In lacas de meditatie si refugiu fara prejudecati, solidaritatea le ajuta sa-si infrunte impreuna dilemele, regretele, durerea, vinovatia.