Probleme de familie
Am fost la o singura nunta la tara cand eram copil. Verisoara mea de grad indepartat, o femeie frumoasa si calda, in floarea varstei, isi lega destinul de un barbat deja divortat, cu un baiat la inceput de adolescenta. Petrecerea urma sa aiba loc in curtea imensa a casei parintilor ei, fericiti ca singurul lor copil isi gasise intr-un tarziu perechea. In toiul evenimentului am surprins o scena tensionata intre tatal ei si alte rude si nu am inteles decat mai tarziu ca problema era legata de noul ginere. A doua zi dupa nunta, intorsi in apartamentul din oras, au avut o neintelegere si ea s-a trezit atunci cu o palma, prima din multele ce aveau sa-i urmeze, confirmand suspiciunile familiei asupra caracterului lui. Totusi, a mai stat langa el doisprezece ani pana sa intenteze divort anul asta. Doisprezece ani!
Fiecare relatie are probleme, poticniri mici in drum sau bolovani dincolo de care nu se poate trece. Violenta e unul din bolovanii de neclintit, dincolo de care nu ar trebui sa se poata trece.
De ce raman femeile adesea langa un partener, iubit sau sot, violent verbal si/sau fizic? Am auzit toate explicatiile : a gresit si el, dar de fapt e baiat bun ; ii pare rau ca a facut-o, si-a cerut iertare, a plans, a jurat ca nu se va mai repeta, de zeci de ori la rand; la varsta si conditia mea nu ma mai ia altul; sau asa e el, mai rapid la manie de unde se vede ce barbat adevarat si puternic am. Motivatii bazate pe o lipsa de incredere, un respect de sine erodat pana la maduva, infectat de sentimentul ca abuzul e meritat intr-un fel sau altul. O asteapta o cale lunga pe verisoara mea, dar divortul e simplificat prin lipsa copiilor.
Cand sunt copii la mijloc si violenta e suportata de dragul lor, pentru a-i proteja si pentru a le oferi macar in aparenta un camin stabil, un nucleu “normal” in siguranta cu doi parinti in casa, consecintele pot lua o intorsatura urata. Ruptura poate aparea complet neprevazuta si nesuspectata iar cel care o initiaza se face vinovat de cea mai inalta tradare in ochii copiilor. Adeseori, acea persoana e mama iar rautatea, cruzimea si ignoranta unor copii impotriva ei m-au socat in cazurile pe care le-am cunoscut.
Copiii devin atat de manipulati si indoctrinati incat ajung uneori sa-si urasca mamele, sa le arunce cele mai urate apelative in fata, sa le judece vinovate pentru destramarea familiei. De ce femeile, mamele, care produc ruptura intr-un mariaj fisurat de violenta si abuz, ajung sa poarte toata vina, reprosul, acuzele venind in mod dureros, tocmai din partea celor pe care au incercat sa-i protejeze. Nu ma refer la copii de 10-12 ani ci tineri adulti trecuti de majorat care ar trebui sa aiba un minim de discernamant si judecata obiectiva chiar si intr-o situatie atat de tulbure cu sentimente contradictorii si emotii complicate.
Nu voi pretinde ca stiu ce e in inima lor pentru ca am avut norocul sa nu trec printr-o astfel de situatie. Incerc doar sa inteleg ce fel de mecanisme psihologice, sociale, culturale se coaguleaza in condamnarea mamei care pleaca sa isi refaca viata, adeseori langa altcineva. Cel putin parte din raspuns se afla in natura tabu a subiectului, rusinea asociata, reticenta familiei si a prietenilor sa intervina devreme, la timp, sa ofere ajutor, incurajare, terapie, solutii sau macar un umar pe care sa planga. Ni se pare prea des ca “e treaba lor”, dar tacerea e o forma de toleranta tacita a violentei impotriva femeii.
Read MoreAranjamentul

Cami isi falfaie parul proaspat oxigenat in caldura din garsoniera de la etajul 12. Imi povesteste cum se simte libera si plina de energie de cand a divortat, cum iese cu fetele in fiecare seara si se lasa agatata, asa de dragul flirtului, daca tot a tinut-o barbatul legata de casa cand ea e de fapt un spirit liber. Imi zboara pupici prin camera video, ca am avut dreptate cand am zis sa nu se marite cu el, dar ce stia pe atunci, abia ajunsese in Bucuresti la facultate, n-avea bani nici de suc si el aparea salvator cu flori si portocale la usa caminului. Era simpatic, cam tacut dar dedicat intru totul printesei lui tinerele, care avea vreo zece anisori in minus si se-ndragostise de el repede si pasional, cum nu mai facuse nici una pana atunci. Nu l-a deranjat la inceput nici ca ea mai dansa prin cluburi, animatoare, apoi dansatoare exotica cum ii placea sa mi se laude. Sigur, maica-sa n-o placuse, ca era prea blonda, prea bronzata, prea vorbareata, prea din provincie, ca de pasiunea pentru dans nu a aflat niciodata. A cerut-o dupa sase luni si dupa ce a instalat-o intr-un apartament frumos in buricul targului a convins-o mai cu chiu cu vai ca nu se cade sa isi mai piarda noptile cu entertaining, nu mai are rost sa termine facultatea si asa o streseaza prea mult si prea roiesc baietii in jurul ei. Mai bine sa stea acasa, sa mearga la shopping, la cafea cu fetele, la film cu el.
Ne-a trecut greu dupa cearta monstruoasa din vara cand mi-a spus ca ea nu vrea sa fie feminista cu ambitii si job, ca n-avea cap de scoala oricum, ca macar scapa de noptile in club, ca n-o deranjeaza s-o intretina Alex chiar daca incepuse sa-i puna tot felul de conditii, sa nu mai poarte rochia aia scurta, sa-i arate de la cine primeste atatea sms-uri, sa o lase mai usor cu pastele ca deja s-a ingrasat, nu vede?! Un timp nu ne-am scris si prietenii comuni imi spuneau ca nu o vedeau decat foarte rar, plina de cearcane si fara vlaga de zici ca avea 45, nu 25. A spart gheata cu divortul, dupa un scandal cand a gasit-o stand pe net cu “un prieten”, intr-o ipostaza nu tocmai decenta, intr-un neglige negru de dantela pe care i-l cumparase el la ultima aniversare. Imi povestea scena cu un amestec de satisfactie si vinovatie si trebuia sa o inteleg ca devenise doar prea insingurata, se instalase raceala intrei ei si avea si ea nevoie de cateva complimente si admiratie. Ce e asa rau in asta? O surprinsese intr-o dimineata cand isi uitase mobilul si s-a intors din drum. Camera zdrobita de perete, insulte, ca nu mai e femeia cu care s-a insurat, parca imi povestea o scena din Test de fidelitate. Dar culmea, nu vrusese nici atunci sa o lase, vroia sa reconstruiasca, sa o pretuiasca, sa o satisfaca, orice numai sa nu plece.
Dar Cami s-a saturat. S-a angajat la o agentie de turism, si cu bagajele facute s-a instalat frumusel cu destinul bine plasat in propriile manute. Ne hlizim ca in vremurile bune si trage de mine sa mergem doar noi doua intr-o vacanta undeva la soare. O intereseaza ca intotdeauna detaliile picante, ultimele barfe, dar aventurile ei amoroase au fost mereu mai interesante. Mai ales ultima, pe care si-o planifica visand cu ochii deschisi – America. A vorbit pe net cu amicul unei bune prietene, recomandat ca tip de treaba care ar fi dispus sa-i plateasca biletul de avion si s-o plimbe pe la Miami vreo trei saptamani, in schimbul companiei, ca nu-i asa, se gasesc greu romance frumoase si deschise la minte in Florida. Au schimbat poze, s-au vazut, au stabilit data, la mica intelegere. De ce nu vreau sa inteleg ca asta inseamna sa-ti traiesti viata? Sau poate sunt geloasa?…
Read More
Comentarii recente