Probleme de familie

Am fost la o singura nunta la tara cand eram copil. Verisoara mea de grad indepartat, o femeie frumoasa si calda, in floarea varstei, isi lega destinul de un barbat deja divortat, cu un baiat la inceput de adolescenta. Petrecerea urma sa aiba loc in curtea imensa a casei parintilor ei, fericiti ca singurul lor copil isi gasise intr-un tarziu perechea. In toiul evenimentului am surprins o scena tensionata intre tatal ei si alte rude si nu am inteles decat mai tarziu ca problema era legata de noul ginere. A doua zi dupa nunta, intorsi in apartamentul din oras, au avut o neintelegere si ea s-a trezit atunci cu o palma, prima din multele ce aveau sa-i urmeze, confirmand suspiciunile familiei asupra caracterului lui. Totusi, a mai stat langa el doisprezece ani pana sa intenteze divort anul asta. Doisprezece ani!

Fiecare relatie are probleme, poticniri mici in drum sau bolovani dincolo de care nu se poate trece. Violenta e unul din bolovanii de neclintit, dincolo de care nu ar trebui sa se poata trece.

De ce raman femeile adesea langa un partener, iubit sau sot, violent verbal si/sau fizic? Am auzit toate explicatiile : a gresit si el, dar de fapt e baiat bun ; ii pare rau ca a facut-o, si-a cerut iertare, a plans, a jurat ca nu se va mai repeta, de zeci de ori la rand; la varsta si conditia mea nu ma mai ia altul; sau asa e el, mai rapid la manie de unde se vede ce barbat adevarat si puternic am. Motivatii bazate pe o lipsa de incredere, un respect de sine erodat pana la maduva, infectat de sentimentul ca abuzul e meritat intr-un fel sau altul. O asteapta o cale lunga pe verisoara mea, dar divortul e simplificat prin lipsa copiilor.

Cand sunt copii la mijloc si violenta e suportata de dragul lor, pentru a-i proteja si pentru a le oferi macar in aparenta un camin stabil, un nucleu “normal”  in siguranta cu doi parinti in casa, consecintele pot lua o intorsatura urata. Ruptura poate aparea complet neprevazuta si nesuspectata iar cel care o initiaza se face vinovat de cea mai inalta tradare in ochii copiilor. Adeseori, acea persoana e mama iar rautatea, cruzimea si ignoranta unor copii impotriva ei m-au socat in cazurile pe care le-am cunoscut.

Copiii devin atat de manipulati si indoctrinati incat ajung uneori sa-si urasca mamele, sa le arunce cele mai urate apelative in fata, sa le judece vinovate pentru destramarea familiei. De ce femeile, mamele, care produc ruptura intr-un mariaj fisurat de violenta si abuz, ajung sa poarte toata vina, reprosul, acuzele venind in mod dureros, tocmai din partea celor pe care au incercat sa-i protejeze. Nu ma refer la copii de 10-12 ani ci tineri adulti trecuti de majorat care ar trebui sa aiba un minim de discernamant si judecata obiectiva chiar si intr-o situatie atat de tulbure cu sentimente contradictorii si emotii complicate.

Nu voi pretinde ca stiu ce e in inima lor pentru ca am avut norocul sa nu trec printr-o astfel de situatie. Incerc doar sa inteleg ce fel de mecanisme psihologice, sociale, culturale se coaguleaza in condamnarea mamei care pleaca sa isi refaca viata, adeseori langa altcineva. Cel putin parte din raspuns se afla in natura tabu a subiectului, rusinea asociata, reticenta familiei si a prietenilor sa intervina devreme, la timp, sa ofere ajutor, incurajare, terapie, solutii sau macar un umar pe care sa planga. Ni se pare prea des ca “e treaba lor”, dar tacerea e o forma de toleranta tacita a violentei impotriva femeii.

Elizabeth Taylor

Unele vieti sunt traite in dulce anonimitate. Vieti pline de povesti minunate de aventura si dragoste si trairi intense marturisite si consumate in universuri restranse.

Elizabeth Taylor si-a trait viata ca pe un film, prin ochii ei si ai lumii intregi. Fiecare dragoste pe o coperta, fiecare lupta cu boala sub microscop, fiecare suferinta si bucurie impartasite cu spectatori vazuti si nevazuti.

photo credit: Everett Collection

Spre deosebire de Marilyn Monroe, bomba blonda cu gura ca un fruct carnos, eternul feminin si sex symbol din anii ‘50, pe Liz, cum era alintata, n-a ucis-o nici faima, nici excesul, nici pofta de viata si de barbati. S-a maritat de 8 ori si a declarat provocatoare: “Nu m-am culcat decat cu barbatii cu care am fost maritata. Cine mai poate spune asta?” A iubit ca sotie si amanta, inseland cu dezarmanta pasiune si nerusinare. Ca si-o doreau in fantezii barbati de toate formele, varstele si culorile era aproape mai putin scandalos decat sinceritatea cu care isi etala propria pofta si dorinta care-i ardea in priviri, in gesturi, in miscari. Isi dorea placere si iubea cu ardoarea si indrazneala unei fete rele, dorinta afisata la limita obscenului si iesita din tiparele incorsetate ale ideilor despre cum ar trebui sa se poarte o doamna. Fermecati, spectatorii o devorau din priviri dar se simteau la randul lor sfasiati, inghititi, rascoliti de acei ochi adanci violeti si genele nenatural de dese, de acel corp infiorator de rotund si lasciv.

Nu a fost o victima a faimei, desi a declarat ca nu isi aminteste o vreme cand nu era cunoscuta si celebra. De la 12 ani cand National Velvet (1944) o face faimoasa, pana la Oscarul pentru cea mai buna actrita in 1960 cu Butterfield 8 si inca o data cu Who’s Afraid of Virgina Woolf (1966) a jucat in peste 25 de filme, a avut patru copii cu trei soti si a suferit in spital de pneumonii grave ce aproape au rapus-o. Dar Liz isi revenea de fiecare data, mai puternica dupa fiecare incercare. Vulnerabilitatea ei in fata bolilor, susceptibilitatea catre complicatii care au dus-o de atatea ori sub bisturiu incat ametesc doar citind despre ele, dependenta de alcool si pastille i-au marcat destinul si au ajutat sa-i construiasca o aura de mister, de insemnata.

Ramane o femeie nespus de frumoasa, o stea veritabila de cinema, un talent rar, o zeita ce farmeca si fascineaza in continuare.

Spiridusul Elfi

De fiecare data cand merg in vacanta, am parte de intalnirea cu un copilas interesant. Acum un an, in Grecia, am avut placerea sa intalnesc un bobo dulce si ganditor, asa cum par adesea sa fie copii mici ai acestei noi generatii.

Ultima zi de plaja. Caldura fierbinte de la amiaza. In fata mea, sub o umbreluta albastra se instaleaza comod o familie de sarbi cu trei copii, din care cel mai mic are poate doar 1 an. Blondut, golut, dulce cu chipul incruntat, fara zambete, concentrat asupra biberonului pe care il indeasa tacticos in nisip. Prevazatoare, mama i-l smulge din manuta grasuta chiar inainte sa ii atinga buzele. Neperturbat, micutul Elfi, pentru ca ar putea fi un spiridus, isi continua explorarile cercetand un pahar inalt si alunecand cu manutele nisipoase in ulciorul de apa si gheata proaspat umplut. De data asta, taticul isi asuma responsabilitatea sa il indrume pe drumul bun. Seamana ca doua picaturi. Ghicind varsta celorlalti doi copii, ma gandesc ca Elfie a fost o surpriza, dar una placuta. Acum e miezul familiei.

Dupa o jumatate de ora de joaca, mogaldeata se aventureaza la cativa pasi de umbreluta, pentru a ajunge la scaunul meu de unde il admir razand piscandu-l usor de manuta. Serios, imi intoarce spatele si avanseaza inca doi pasi in plin soare dar se opreste brusc. Constiinta nisipului arzator ii provoaca o scurta mirare in ochi, urmata brusc de un plans cu dedicatie, iar taticul, urmarindu-i miscarile si mereu atent il ridica in brate mangaindu-l si turnandu-i apa peste picioruse. Suspin. Nimic mai sexy decat un barbat grijuliu cu copilul sau. Imi aranjez ochelarii de soare si ma intind visand pe spate. Elfie, sfarsitul rozaliu de vacanta.