Cautarea sufletului

Mi-e dor de miracole, de tot ceea ce nu se poate explica in cuvinte ci doar simti, de sacrul ascuns in profan…

M-a incantat mereu felul senin si natural in care noi romanii imbinam doua aspecte aparent opuse: crestinismul ortodox si atractia fata de stiintele asa-zis “new age”, cum ar fi astrologia, cititul in cafea, farmecele si practicile alternative spirituale. De exemplu, de la strabunica mea, care a trait pana la 92 de ani draga de ea, stiu ca leacul impotriva deocheatului e un ritual ce consta in recitarea rugaciunii Tatal Nostru, tinand in mana un chibrit aprins, care se stinge apoi intr-un pahar cu apa. De la o prietena am invatat ca atunci cand ma simt rau, fara nici un motiv aparent decat lipsa de energie, ajuta sa-mi masez bratul pornind de la incheietura cu miscari apasate in sus, pentru a “descalci” nodurile ce se formeaza sub piele. Departe de a fi o forma de “inapoiere”, aceste credinte merita respectate pentru ca descriu fenomene, boli si leacuri pe care stiinta a reusit mult mai tarziu sa le elucideze si dovedeasca in laborator.

La 16 ani cautarile mele in realmul spiritual au inceput in verva, in vacanta de vara petrecuta in tara. A ajutat si interesul matusii mele cu care am avut mereu o relatie speciala si care era adancita-n propriile explorari. Claudia a fost prima astroloaga pe care am intalnit-o impreuna. Nu-mi amintesc prea bine ce spunea astrograma ei despre viata mea, dar Claudia nu era doar astroloaga. Incepuse sa practice si sa prezinte si altora Reiki, o metoda naturala de vindecare a trupului, sufletului si mintii prin energia universala. Sesiunile cu ea au fost relaxante si benefice. Era atat de senina si cu un chip atat de luminos si impacat, incat cu greu ne-a venit sa credem ca nu cu mult timp in urma pierduse o sarcina cu gemeni in luna a 8-a. “Dorinta lor a fost sa se intoarca inapoi in cer” ne-a explicat simplu. Ma gandesc si acum la ea…

Alta data am vizitat o bioenergeticiana, recomandata matusii mele de o prietena. Femeia facea consultatii in propriul apartament, intr-un bloc oarecare langa Parcul Tineretului. Pe rand ne-am intins pe canapeaua ei lata, pe spate, cu ochii inchisi, in timp ce ea isi petrecea degetele incet deasupra zonei din trup unde acuzam dureri sau neplaceri. Lucra parca cu aerul, dar stiam ca de fapt se concentra asupra aurei noastre, descalcind noduri invizibile. I-am spus ca-mi simteam sanul stang foarte greu, o senzatie ciudata care inca ma urmareste uneori si mi-a explicat ca e probabil “incarcat” de emotii; grijile si nelinistile mele imi disturba echilibrul si se cuibaresc parca toate acolo, aproape de inima. Am inteles atunci ca problemele mele in corpul fizic imi arata de fapt tulburari emotionale sau spirituale ce se materializeaza repede in spatiul material. Ne-a povestit si despre cazul barbatului care avea tot spatele acoperit de tatuaje intunecate, cu mesaje demonice si a venit la ea sperand sa-l ajute sa se elibereze psihic de toata energia lor joasa ce-l apasa.

La sfarsitul acelei vacante am plecat acasa cu o valiza plina de carti. Regretul plecarii era atat de profund dupa toate acele experiente, deoarece eram convinsa ca traiesc mai intens in Romania, ca acolo am un acces imens la cultivarea spiritualitatii mele, ca energia locului deschide atatea porti vazute si nevazute. Nu era zi sa nu fi intrat intr-o biserica si ma intrista cumplit gandul ca la intoarcere nu voi avea manastirile frumoase unde sa ma refugiez in clipe de deznadejde, de nevoie. Zecile de carti cumparate trebuiau sa tina locul acelui gol metafizic. Printre ele se aflau titluri precum Conversatii cu Dumnezeu, Copii Indigo, Camino, Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi, Emisarii Iubirii, Linistea Inimii: Reflectii ale Mintii Christice, Partea intunecata a cautatorilor de lumina si multe multe altele care mi-au luminat mintea si sufletul in anii ce au urmat. Dintre toate, citesc si astazi Frecventa Geniu de John J. Falone, o carte atat de fascinanta si inteleapta incat necesita studiul de-o viata. Daca as fi obligata sa iau o singura carte pe o insula pustie, ea ar fi alegerea mea clara. Ultima mea descoperire e Trupul Subtil: Enciclopedia Anatomiei Energetice, a lui Cyndi Dale, pe care o studiez cu sarguinta, cu highliter-ul in mana, de vreo saptamana. E geniala! Sper sa impartasesc ce invat despre tehnicile de vindecare energetica asupra carora intra in detaliu, sa discutam diferite experiente si intalniri frumoase, misterioase, miraculoase..Si sa ne amintim ca aceste preocupari merita toata atentia noastra…

sursa foto

Hai sa furam pepeni…in alta galaxie

“Adevarul e intotdeauna in afara logicei.”

Pana sa ajung la fraza asta geniala, romanul Norei Iuga m-a asteptat cuminte in biblioteca vreo doi ani. L-am cumparat de la Carturesti, imi amintesc si acum, din impuls si pentru ca simteam nevoia sa gust din literatura romaneasca contemporana despre care stiam prea putine. Am facut apoi doua tentative de a-l citi dar Hai sa furam pepeni s-a dovedit brutal si amar pentru asteptarile mele insorite si toropite din vara aceea. Nu doar fiindca aborda crud subiectul avortului,  descalcind o istorie adevarata ce-a socat tara acum ceva timp (o fetita rroma gravida la varsta de 10 ani) dar stilul era atat de postmodern, un vals intre mai multe voci, o alergatura mi se parea printre cuvinte, o insiruire de imagini suprapuse fara sens dar menite sa socheze ieftin, o scriitura ca intr-un vis urat, fara inceput si fara sfarsit.

Carti de suflet

Dietele alimentare sunt cu mult mai populare decat cele spirituale. Totusi, literatura de self-help a inflorit in pamantul fertil al cautarii si imbunatatirii de sine, un tel atat de usor de parodiat si rapid concediat, pe buna dreptate. Dar e o eticheta injusta poate. Cum nimic nu apare din neant, din greseala, din coincidenta, abundenta cartilor despre cristale si pietre speciale, astrologie, spiritism, legea atractiei (e cineva care nu a citit inca Secretul?), vindecare alternativa, meditatie, religie si multe altele poate avea legatura cu o schimbare mai profunda pe scara evolutiei, cu nevoia umana de a distinge mai bine sacrul in lumea profana. O nevoie recent intensificata. Se apropie doar 2012, nu?
 
Cine nu vrea sa traiasca experienta mistica, sa creada in miracole, sa se apropie de intelegere, de vindecare?
 
Am simtit intotdeauna ca trairea religioasa, spirituala imi e mai la indemana cand eram in Romania. Parcursul meu literar spiritual a inceput cu cartile lui Osho, un maestru indian care m-a invatat cum sa evadez din mintea haotica, cum sa devin spectator al propriilor ganduri. Am trecut prin lecturi despre Buddhism, Zen, Reiki, ajungand tarziu la crestinism prin Jurnalul Fericirii, o marturie atat de speciala, ce cu greu poate fi descrisa. Am vazut prin ochii lui Nicolae Steinhardt o alta ortodoxie si mi-a deschis inima catre ea dupa multi ani de nepasare si ocazional dispret fata de regulile ei aparent misogine – n-am putut intra intr-o manastire pentru ca eram in pantaloni si asa mai departe, le stiti foarte bine.

Ma atinge slujba de Inviere, la care incerc sa fiu prezenta in fiecare an, in ciuda inconvenientelor de frig si aglomeratie si oboseala. Dar paradoxal, voi continua sa rezonez cu Eliade cand spunea in Jurnalul portughez ca “in realitate, tragedia vieţii mele se poate reduce la următoarea formulă: sunt un păgân, un perfect păgân clasic care vrea să se creştineze. Pentru mine, ritmurile cosmice, simbolurile, semnele, magia şi erotismul există mai mult şi într-o formă mai imediată decât problema pocaintei.”