California
In Septembrie mi-am luat surioara si ne-am imbarcat entuziasmate intr-un avion cu destinatia Los Angeles, intr-o vacanta de trei saptamani. Doua surori intr-o aventura de neuitat suna ca titlul unui film de comedie cu peripetii buclucase pentru care suntem magnet.
Primele trei zile sunt emblematice. Ne trezim la fiecare rasarit ascuns de o patura de ceata deasa. Noaptea, cerul e roz. Noaptea, orasul prinde viata. Se simte vraja in aer, intensitatea fiintelor incarcate de energie si cu pofta de distractie, de lumini si reflectoare si cluburi sclipitoare. Dimineata tacuta si rece, amiaza calda, cu un vant usor taios. Cerul devine perfect albastru, fara urma de nor ca o panza monocroma. Tabloul ma tulbura. Lipsa de schimbare azurie induce o absenta mentala, ca un drog; un mediu care ma absoarbe, ameteste, debalanseaza. Ne-am incumetat sa mergem pe jos vreo ora pana la faimoasa Melrose Avenue pe strazi pustii. Casele in stil spaniol, cu colonade si tufe de trandafiri. Nimeni nu merge pe jos.
Read More
Comentarii recente