Intalnirea

Uneori, trecutul napadeste cu inversunare si reinvie nemilos sentimente cu greu ingropate. O zi de incercari, demult, s-a infatisat din nou limpede in amintire. Despre dorinte neimplinite si despre sentimente in fata celor pe care Cioran ii numeste “fiinte pe care le traim atat de intens in noi, incat existenta lor exterioara devine superflua si reintalnirea lor o penibila surpriza”, in randurile urmatoare.

Inainte.

Dupa toata vanzoleala nebuna din acea luna, ma duc sau nu ma duc sa-l intalnesc in realitate, il gasesc in sfarsit on-line pe G. Inima imi era un fluturas inchis in piept, ardeam de nerabdare sa-i spun cand vin, sa-i vad reactia. In ultima luna vorbisem rar si putin, nu ca in vremurile bune si mi-am spus ca oricum nu ma duc pentru el, dar el va fi jucaria la indemana si precis urma sa ne dam mesaje, sa ne vedem pasager, sa ne tatonam trei saptamani. M-a intrebat cand vin. In 10. Presimtind ca ceva nu e bine, il intreb cand pleaca din Ro. In 13. Mi-a cazut fata, mi-a scazut pulsul instantaneu. M-am simtit ca lovita de tren, dezaxata, dezechilibrata si confuza. Mi s-a rupt firul si nu reuseam sa ma culeg nicicum. Abia dupa doua trei ore in care mai mult m-am tarat am reusit sa realizez cat de mult contam sa fie acolo, cat mi-am ascuns de mine dorinta sa-l vad, palpitatia, entuziasmul, curiozitatea. Si acum avem doar 3 zile la dispozitie? Numai legile misterioase ale karmei mai puteau explica razbunarea asta a destinului.
S-a enervat, ne-am certat. Mi-a spus mai demult ca pleaca la sfarsit de septembrie dar de fapt stia ca nu va fi asa si nu s-a deranjat sa-mi spuna. Ce credea ca nu mai vin deloc? De aici raceala?
Trebuia sa fiu mult mai precisa in organizarea acestei vacante, dar nu mi-am imaginat niciodata ca o gluma atat de proasta ar strica totul. Dupa luni si luni de discutii interesante, intense, palpitante. Caderea interioara – pura si lunga – a fost deplina. Toate planurile, pe apa sambetei. Lasa, ca gasim noi o dupa amiaza sa iesim in oras, nu se poate doar. Incerca o consolare doar pe jumatate. Dar mi-am permis sa cred si asta. De ce au barbatii oroare sa spuna lucrurilor pe nume? Le lipseste o doaga emotionala, o fibra a dulcegariilor sau e mai degraba un caz filozofic, barbatii intelegand ca o data rostit, orice sentiment e saracit, nuanta pierduta.

Momentul.

Daca a tinut 2 minute se pune?

Doua minute, destul cat se ne pupam semi-formal pe obraz, el sa fumeze o tigara si sa imi mangaie o data bratul, sa ma priveasca, sa ma lipesc de masina si probabil sa visez cu ochii deschisi. I-a sunat telefonul, ceva urgent.  Poate nu trebuia sa cobor in blugi si tricou, poate trebuia sa pun ceva mai mult fard, rimel, poate, poate…
Am privit mai mult in pamant, sfioasa sa il vad masurandu-ma, absorbindu-ma, tematoare sa nu-mi vada dorinta. Da, ajung in 10 minute, ma grabesc. Chiar? Am uitat ce frumos mi-a vorbit. A uitat ce frumos mi-a vorbit. Mi-as vesteji viata langa el. De ce? Pentru ca e mai usor sa-ti legi viata de el, de cineva, de ceva, de orice din exterior care te scuteste de responsabilitatea de a fi singura la carma vietii. Teama de a-ti lega viata doar de tine.
Aceeasi inaltime ca mine. Rotund pe unde trebuie. Isi arata cei 40 si ceva de ani. As fi vrut mai mult, multi mai mult.

Dupa.

Imaginile cu el curg inca. Cu cat timpul in care nu ne vorbim trece, cu atat devin mai melancolica si ingaduitoare fata de fostele lui gesturi si cuvinte nedelicate, grosolane, reci, nepasatoare. Clasic. Un schelet asupra caruia mi-am permis sa muncesc, sa-l plamadesc in carnea si sangele barbatului ce imi imaginez ca e, ca ar putea fi. Peisajul ma absoarbe si cad brusc in astfel de reverii fara sa mai pot vorbi sau gandi, ma las complet prada imaginilor, caldurii. Vreau sa plec, sa uit cat mai repede dar scena se repeta delirant cand inchid ochii. Asteptarile s-au prefacut demult in nisip si aluneca la infinit din mine. Cat sens mai are sa continuam de aici si in ce directie oare?

Aranjamentul

Cami isi falfaie parul proaspat oxigenat in caldura din garsoniera de la etajul 12. Imi povesteste cum se simte libera si plina de energie de cand a divortat, cum iese cu fetele in fiecare seara si se lasa agatata, asa de dragul flirtului,  daca tot a tinut-o barbatul legata de casa cand ea e de fapt un spirit liber. Imi zboara pupici prin camera video, ca am avut dreptate cand am zis sa nu se marite cu el, dar ce stia pe atunci, abia ajunsese in Bucuresti la facultate, n-avea bani nici de suc si el aparea salvator cu flori si portocale la usa caminului. Era simpatic, cam tacut dar dedicat intru totul printesei lui tinerele, care avea vreo zece anisori in minus si se-ndragostise de el repede si pasional, cum nu mai facuse nici una pana atunci. Nu  l-a deranjat la inceput nici ca ea mai dansa prin cluburi, animatoare, apoi dansatoare exotica cum ii placea sa mi se laude.  Sigur, maica-sa n-o placuse, ca era prea blonda, prea bronzata, prea vorbareata, prea din provincie, ca de pasiunea pentru dans nu a aflat niciodata. A cerut-o dupa sase luni si dupa ce a instalat-o intr-un apartament frumos in buricul targului a convins-o mai cu chiu cu vai ca nu se cade sa isi mai piarda noptile cu entertaining, nu mai are rost sa termine facultatea si asa o streseaza prea mult si prea roiesc baietii in jurul ei. Mai bine sa stea acasa, sa mearga la shopping, la cafea cu fetele, la film cu el.

Ne-a trecut greu dupa cearta monstruoasa din vara cand mi-a spus ca ea nu vrea sa fie feminista cu ambitii si job, ca n-avea cap de scoala oricum, ca macar scapa de noptile in club, ca n-o deranjeaza s-o intretina Alex chiar daca incepuse sa-i puna tot felul de conditii, sa nu mai poarte rochia aia scurta, sa-i arate de la cine primeste atatea sms-uri, sa o lase mai usor cu pastele  ca deja s-a ingrasat, nu vede?! Un timp nu ne-am scris si prietenii comuni imi spuneau ca nu o vedeau decat foarte rar, plina de cearcane si fara vlaga de zici ca avea 45, nu 25. A spart gheata cu divortul, dupa un scandal cand a gasit-o stand pe net cu “un prieten”, intr-o ipostaza nu tocmai decenta, intr-un neglige negru de dantela pe care i-l cumparase el la ultima aniversare. Imi povestea scena cu un amestec de satisfactie si vinovatie si trebuia sa o inteleg ca devenise doar prea insingurata, se instalase raceala intrei ei si avea si ea nevoie de cateva complimente si admiratie. Ce e asa rau in asta? O surprinsese intr-o dimineata cand isi uitase mobilul si s-a intors din drum. Camera zdrobita de perete, insulte, ca nu mai e femeia cu care s-a insurat, parca imi povestea o scena din Test de fidelitate. Dar culmea, nu vrusese nici atunci sa o lase, vroia sa reconstruiasca, sa o pretuiasca, sa o satisfaca, orice numai sa nu plece.

Dar Cami s-a saturat. S-a angajat la o agentie de turism, si cu bagajele facute s-a instalat frumusel cu destinul bine plasat in propriile manute. Ne hlizim ca in vremurile bune si trage de mine sa mergem doar noi doua intr-o vacanta undeva la soare. O intereseaza ca intotdeauna detaliile picante, ultimele barfe, dar aventurile ei amoroase au fost mereu mai interesante. Mai ales ultima, pe care si-o planifica visand cu ochii deschisi – America. A vorbit pe net cu amicul unei bune prietene, recomandat ca tip de treaba care ar fi dispus sa-i plateasca biletul de avion si s-o plimbe pe la Miami vreo trei saptamani, in schimbul companiei, ca nu-i asa, se gasesc greu romance frumoase si deschise la minte in Florida. Au schimbat poze, s-au vazut, au stabilit data, la mica intelegere. De ce nu vreau sa inteleg ca asta inseamna sa-ti traiesti viata? Sau poate sunt geloasa?…

sursa poza