Taraful Haiducilor din Clejani

Am petrecut recent o seara in familie, vrajiti si peste masura de incantati in fata televizorului – nu de American Idol sau vreun serial, ci de DVD-ul Taraful de haiduci pe care l-am descoperit surprinsa intr-o librarie la sectiune World Music. Compilatia de concerte si interviuri e foarte reusita. Taraful lasa nu doar o impresie trecatoare, ci o urma profunda in sufletul cui il asculta si-i se deschide. Muzica nu numai ca aduce oamenii impreuna, dar ii face si sa uite de culoarea pielii, promovand intelegere si toleranta. Muzicantii haiduci fac minuni cu instrumentele lor.

Desi am crescut cu povestile de speriat copii care circulau pe vremuri despre tiganii care te fura daca nu esti cuminte, si te transforma in sapun, am ramas destul de neatinsa de prejudecatile impotriva celui mai mare grup etnic din tara. Impresionant cat de multa sustinere au primit in alte tari, mai ales Franta, ca dovada ca la fel ca alti mari artisti, a fost nevoie sa-si castige faima in tari straine, inainte de a le fi recunoscut talentul acasa. In timp ce urmaream documentarul, mi-am dat seama ca daca as avea de ales intre a ma naste si creste in vestul dominant, linistit si politicos, cu normele lui de socializare, ordinea si curatenia, as prefera ca radacinile sa-mi fie la fel de adanc implantate in caldura sufocanta din Bucuresti, in bazarul colorat si ultrasentimental, cu umorul mucalit si expresia dorului intraductibil al lui “of of of of mugurel..”. Iar muzica lautareasca e inseparabila de acest peisaj. Traditia, talentul, instrumentele speciale, meseria transmisa din tata in fiu, impresionante.

Muzica tarafului m-a emotionat pentru ca in valtoarea acestei lumi pagane, post moderne si profane, am uitat aproape ca mai exista, ca intr-adevar mai poate exista, un spatiu fie fizic sau mental, atat de visceral, ancestral chiar. Am uitat ca mai pot gasi o cale inapoi la esenta si esential. Muzica ma transporta in universul edenic la copilariei la tara, intrezarit acum ca un fior, ca un vis din alta viata. Cantecele sunt intense, ma ravasesc, ele se preocupa doar de esential – dragoste, dor, durere – si ma obliga sa confrunt emotiile adanci, sa-mi accept greutatile si pacatele. Johnny Depp i-a invitat sa-i cante si povestea vrajit cum le-a pus muzica tarafului unor prieteni cantareti, acestia fiind socati, vrajiti, inmarmuriti si asemanand experienta ca unui tren care trece direct peste tine de nu stii ce te-a lovit.

Stiu ce m-a lovit: sentimentul romanesc al fiintei.

sursa poza

Chestionarul Proust: Dan Perjovschi

Artistul roman Dan Perjovschi, despre care am avut placerea sa scriu acum ceva timp cand a fost invitat sa expuna la Royal Ontario Museum din Toronto, a acceptat invitatia mea de a raspunde unui interviu inedit: chestionarul Proust.

Dan Perjovschi: Chestionarul Proust

1. Ideea ta de fericire. Desenand pereti.

2. Cea mai mare teama. Sa nu mai fiu invitat sa desenez pereti.

3. Trasatura pe care o detesti cel mai mult la tine. Delasarea. Sint momente in care imi vine sa nu fac nimic. Si nu fac nimic. Ma las dus.

4. Trasatura pe care o detesti cel mai mult la altii. Ipocrizia si aroganta.

5. Cea mai mare extravaganta a ta. Viata mea de acum.

6. Calatoria favorita. Toate peste tot.

7. Ce cuvinte sau fraze folosesti cel mai des. Cacat (in sens poetic).

8. Cel mai profund regret. Nu mai am stare sa citesc.

9. Ce sau cine e cea mai mare dragoste  a vietii tale. Lia.

10. Cand si unde ai fost cel mai fericit. In multe locuri de multe ori. Sus pe perete la MOMA, dimineata in tren spre Frankfurt bind cafea si uitandu-ma la rasarit, cu Lia in casa-atelier, cu Lia la Venetia, cu Lia la Castellon, cu Lia la Sydney…

11. Ce talent ai vrea sa ai. Sa scriu mult si bine. Acum scriu scurt si asa si asa.

12. Care e starea ta prezenta de spirit. La pinda. Imi ies lucrurile cam usor, am obosit, ma repet un pic, astept sa se intimple ceva in felul in care gindesc si fac arta.

13. Ce consideri cea mai mare reusita a ta. Sint invitat pe tot globul sa-mi practic arta si sa aduc umor si inteligenta. Incredibil.

14. Daca ar fi sa te intorci in alta viata ca o persoana sau un animal, care ar fi. Am muncit si m-am agitat asa de mult in viata asta ca ma voi intoarce sub forma de piatra. Voi sta.

15. Ce posesiune iti e cea mai de pret. Umorul si concizia in desen.

16. Ce consideri cea mai adanca nefericire. Sa pierzi pe cineva drag. Sa uiti.

17. Unde ai vrea sa traiesti. Peste tot.

18. Calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la un barbat. 19. Calitatea pe care o apreciezi cel mai mult la o femeie. Nu despart oamenii…Apreciez inteligenta si deschiderea. Delicatetea si profunzimea.

20. Ce apreciezi cel mai mult la prietenii tai. Solidaritatea.

21. Scriitorii preferati. Oricine scrie bine. Citesc pe apucate si mai ales presa (essays and news).

22. Eroii tai din viata. Toata lumea normala care face ceva extraordinar. Nu glumesc. Cind vad sau citesc despre asta imi dau lacrimile.

23. Numele tale favorite. Nu m-am gandit.

24. Ce iti displace cel mai mult. Minciuna, meschinaria, aroganta.

25. Cum ai vrea sa pieri. Repede.

26. Motto-ul tau. Non stop drawing.

Bio: Dan Perjovschi e cunoscut si apreciat pe scena internationala pentru desenele sale incisive, comentarii politice, sociale si culturale redate in stil grafic si aplicate direct pe peretii muzeelor si galeriilor unde expune. Ilustratiile sale traduc intr-un sens realitatea, evenimentele raportate in media prin lentila fina a ironiei, surprinzand adesea esenta dilemelor si ipocriziei din jur. Calatoreste si expune singur sau impreuna cu sotia sa, artista Lia Perjovschi.  A expus printre altele la Tate Modern (Londra), Muzeul de Arta Moderna (New York) si Centre Pompidou (Paris) iar in 2007 desenele sale au fost incluse in prestigioasa Expozitie Internationala de la Bienala de la Venetia. In plus, am avut ocazia sa constat si sa apreciez simtul lui de umor, spiritul critic si subversiv, atitudinea relaxata, deschisa si auto-ironica chiar. Pe scurt, un artist cu care vrei sa stai la o cafea.

Nota: Chestionarul Proust isi datoreaza posteritatea moderna nu in putina parte revistei Vanity Fair care l-a popularizat. Chestionarul e menit sa ia pulsul celui intervievat, prin intrebari rapide, carora se raspunde instinctual, ca la o sedinta rapida de psihanaliza. Numele i se datoreaza scriitorului Marcel Proust, a carui raspunsuri in scris acestor intrebari inventate ca joc de salon in secolul 19, au devenit faimoase, atribuindu-i chestionarului numele sau.

Literatura erotica pentru mamici

Mamicile din America au descoperit de cateva luni inspiratie noua pentru a-si reseta pasiunea in dormitor, iar secretul se ascunde intr-un roman erotic care sta de saptamani bune pe locul #1 in lista de bestsellers. Fifty shades of grey, sau Cincizeci de nuante de gri, e ideea conceputa de o autoarea britanica E L James care a inceput prin a posta scurte povestiri online, cladindu-si o baza de fani solida. Protagonistii povestii sunt Christian Grey, un barbat bogat si puternic si Anastasia Steele (nume perfect de porn-star de altfel), in rolul studentei naive, inocente si numai buna de sedus. Relatia se consuma intr-o dinamica de dominare/submisiune astfel incat cucerirea Anastasiei devine o initiere facilitata de bici, lesa si catuse.

N-am avut rabdare sa citesc pana la capat, narativa e in general destul de saraca dar probabil conteaza mai putin talentul literar decat povestea in sine. Totusi, la prima vedere, nu e prea clar de unde aceasta atractie pentru romanul erotic cu tenta bdsm – cum mai sunt probabil inca zece in librarii la categoria “romantic” – a ajuns sa captiveze femeile care apreciaza egalitatea in cuplu si care odata ce devin mamici, se transforma in general in caricaturi de puritanism si-si jertfesc toate gandurile, timpul si preocuparile odraslelor. Sau poate aici e misterul – evaporarea pasiunii conjugale sub rutina cotidiana e poate cel mai prost pastrat secret al casniciei; nici un cuplu nu scapa de efectul necrutator al obisnuintei. In timp, relatiile devin blazate si dispare dorinta sa-ti mai surprinzi partenerul cu noul sutien Victoria Secret, sau partenera cu trandafiri din senin, doar asa. Sexul devine “vanilat”, un termen sinonim cu pasiunea cuminte, cu lumina stinsa.

Antidotul? In loc de o mangaiere cu pana, de ce nu una cu biciul sau cureaua? Fantezia romanului e o indulgenta vinovata, aproape interzisa, doar reprezinta varianta literara a filmelor porno, detestate de femei din cauza perceptiei abuzului si umilintelor  la care sunt supuse actritele. Si totusi, numarul imens de cumparatoare pare sa admita, da, e sexy sa fiu legata de pat si vreau sa fiu tratata ca o jucarie disponibila oricarui capriciu masculin. Feministele sunt, evident, furioase.

In curand va fi tradusa si in romaneste. Sunt curioasa daca se va bucura de aceeasi receptie entuziasmata si calduroasa. De fapt, daca povestea pseudo-iluminatoare Mananca, Roaga-te, Iubeste a rezonat atat de intens, imbratisarea acestui Twilight pentru mamici nu m-ar surprinde.

Camino

Ma obsedeaza de ceva vreme tentatia de a pleca in pelerinaj pe Camino de Santiago, sau calea Sfantului Iacob, strabatuta de pelerini crestini de peste o mie de ani in Spania. Calea incepe in Muntii Pirinei francezi si continua prin Navarra, Castilla y Leon si Galicia pana in orasul Santiago de Compostela unde ramasitele sfantului sunt ingropate. Astazi, experienta nu mai e rezervata doar credinciosilor, ci atrage oameni manati de o varietate de credinte si motivatii, fie ca e vorba de iubitorii de natura si exercitiu sportiv, sau de cei ce cauta sa atinga o anumita stare, sau sa-si limpezeasca mintea si sufletul prin aceasta incercare.

Intai m-am indragostit de Camino citind despre experienta lui Shirley Maclaine in cartea ei Camino: O calatorie a spiritului unde actrita povesteste cautarile ei spirituale si viziunile ce i-au fost date in timp ce a parcus aproape 800 de km pe jos, in singuratate. Desi mi-am dat seama atunci ca am rezonat puternic la gandul de a-mi pune sufletul la incercare, nu a fost parca niciodata momentul potrivit pentru a pune planul in aplicare. Mereu a intervenit ceva, aparent mai important.

Un timp dorinta a devenit o memorie distanta. Dar nu am renuntat niciodata complet la ea si in momentele de reverie ma vedeam mergand incet dar sigur pe drumul acela serpuitor, prin vai si pe coline, prin sate pitoresti, oprindu-ma la umbra unui copac pentru a continua apoi sa merg ore in sir, 30 de km pe zi, pana uitam ca picioarele ma poarta si simteam de fapt ca plutesc ca in visele cele mai frumoase.

De cateva saptamani dorinta s-a reintors, reinnoita si mai puternica decat oricand. Citesc cu nesat toate detaliile practice: cand e perioada cea mai buna a anului (primavara si toamna), unde e punctul cel mai logic pentru a incepe daca am doar 10 zile la dispozitie, ce fel de incaltaminte e recomandata, la ce sa ma astept in refugios, pensiunile modeste rezervate pelerinilor, ce sa impachetez, cum sa ma orientez pe drum, ce precautiuni sa iau… As vrea sa il parcurg singura, sa am curajul de a ma incredinta drumului fara teama.

Am nevoie de o schimbare, am nevoie de Camino.

sursa poza

Daca dragoste nu e…

Am petrecut Sarbatoarea Pastelui fara sa simt prea mult diferenta intre ritmul obositor si banal al tuturor zilelor  si timpul special al Invierii,  unul din momentele cele mai emotionante ale anului, care ma misca de fiecare data. Duminica am vizitat familia, am ciocnit oua, nu m-am infruptat din miel si a fost frumos. Am deschis skype sa-mi vad si bunica de peste ocean care mi-a povestit ce le-a spus preotul la Biserica a doua zi de Pasti: Marin Preda s-ar fi inspirat din Biblie cand a scris Daca dragoste nu e, nimic nu e.

Am ales cateva pasaje minunate din Epistola intaia capitolul 13 a Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni:

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Daca mai aveam vreo indoiala ca inima, si nu mintea, e cea pe care trebuie sa o urmez in fiecare clipa si-n toate deciziile, s-a risipit. Stiu ca desi am credinta si nadejde, uneori ma consuma dubiile si dragostea e tinuta prizoniera de teama. Am inteles demult ca-mi voi petrece viata cautand sa le inteleg taina desi ma misc inca cu pasi mici pe drumul unde traiesc cu dedicatie in spiritul ei.