Olga Deleanu

Demisia

Schimbi locul, schimbi norocul.

Cel putin asta incerc sa-mi spun de doua saptamani de cand stau cu nervii in pioneze incercand sa aliniez toate constelatiile astfel incat decizia pe care trebuie sa o iau la munca sa fie cea luminata. Suntem bineinteles in era instabilitatii si a crizelor de toate felurile, motiv pentru care la fiecare sase luni ma intreb daca mi se va mai extinde contractul. Din inertie sau din interes, de bine, de rau, cu intrigi si povesti nesfarsite am petrecut ultimul an intr-un departament prin care s-au perindat frumos vreo 5 sefi diferiti dandu-mi ocazia sa-mi exersez adaptarea si aptitudinile de management al schimbarii. Sa devin un angajat optim, cum se doreste. Si sa invat sa vorbesc in limbaj de lemn, evident.

Acum doua saptamani s-a ivit ocazia sa plec. Brusc, subit si dintr-o data. Sa schimb piesa ca prea devenise o banda stricata. Decizia a fost ca intotdeauna spinoasa. Pun in taler + si -, aspectele pozitive si negative, probabilitatile, posibilitatile, strategiile, ce sfat mi-a dat X, ce sfat mi-a dat Y, ce mesaj am primit de la cartea-oracol, ce fata a iesit cand am dat cu moneda,  ce vis am avut, ce semn din cer (n-) a aparut. Draga cititor, nu m-am putut decide. In timp ce-mi repetam ca alegerea e singura libertate ce exista in viata si cam e timpul, nu doar sa ma visez femeie increzatoare in propriul instinct, ci chiar sa si fiu una, palpitatiile cresteau de parca de aceasta decizie imi atarna nu doar viitorul ci si mantuirea. In plus, cum adica sa plec din locul unde mi-am inceput cariera cu naivitatea tipica de proaspat absolventa? Le datorez loialitate totusi nu?

In filmul Under the Tuscan Sun, Diane Lane joaca rolul unei americance proaspat divortata care se muta in Italia incercand sa-si vindece inima ranita prin renovarea unei case vechi intr-un sat pitoresc pe coasta.  Isi doreste atat de mult sa se reindragosteasca, sa descopere o iubire noua si proaspata si visul pare a i se implini cand il intalneste pe El, un italian fermecator care-ti taie respiratia si in mrejele caruia cade aproape instant. Mai tarziu insa il gaseste langa o alta iar dezamagirea e profunda. Prietena ei insa ii povesteste altfel: cand eram copil, am cautat intr-o dupa amiaza o buburuza peste tot si n-am gasit; de epuizare, am renuntat si am adormit in iarba, rapusa de oboseala; cand m-am trezit peste o ora, misunau peste mine. Depune efort, trimite dorinta ta arzatoare in lume, in univers si da-i drumul sa se intoarca la tine. Renunta si va veni pare a fi morala.

Am renuntat, decizia a fost transmisa si acum astept cuminte happy end-ul meu.

Intre lumi

De aproape o luna incerc sa pun mana pe o carte si nu reusesc. Sunt atat de treaza la chemarile cotidiene, sunt concentrata sa nu pierd nici un detaliu din peisajul gri de la birou, din barurile pe care le colind in nestire in ultimul timp de parca abia acum le-am descoperit, de vinurile seci pe care le-am comandat, de sclipirile din ochii ce ma inconjoara, de frigul teapan si sarea crocanta de sub noile cizme, de luciul semnelor de Sale din toate magazinele (e criza dar la mall parcarea e plina), de anxietatea mea impietrita in proiect.

Suntem in 2012 si teoriile conspiratiilor si schimbarilor presupuse si-au facut culcus in mintea mea. Intr-un fel parca am incetat sa-mi fac planuri dincolo de anul asta. Mai in gluma mai in serios prietena mea scumpa care se marita anul asta in Septembrie glumeste ca acum s-a gasit si ea, la “sfarsitul lumii” sa faca nunta. Zambesc doar pe jumatate. In plus, anul asta e si ziua mea de sampanie, adica implinesc aceeasi varsta ca ziua de nastere. Citesc despre protestele din Romania, urmaresc pozele pe Facebook si sunt abonata la live streamul neobosit al lui Liviu Mihaiu. De ce tocmai iarna ies romanii in strada? Incerc sa inteleg, sa vad dincolo de narativa servita cu lingurita. Incerc sa vad sacrul in profan. Si particip activ la creatia lor.

Am devenit gospodina desavarsita, gatesc, fac curatenie, calc (!) spre oroarea prietenelor feministe. Imi traiesc domesticitatea cu aceeasi voluptate imensa cu care imi iau lumea in cap in fiecare saptamana. Usuratatea fiintei nu mai e un concept abstract ci chiar aerul pe care il respir. Transgresiunea e emblema pe care o port in secret, cu mandrie. Ma supun experimentului emotional, raman cand ar trebui sa plec, plec cand ar trebui sa raman. As vrea sa descalcesc totul. Inca o poveste tragica si romantica sfarsita previzibil…oare de asta am nevoie acum?

Diferenta dintre mine si tine

Cine crede ca relatia lui nu atarna in fiecare clipa de un fir mai subtire ca panza de paianjen se inseala amarnic. Am crezut ca asta e formula magica, incertitudinea care tine tensiunea si fiorul viu ca la inceput.

Eu stiu sa ingrop securea, tu stii sa o reanimezi cand schimbam rolurile. Alunecam haotic ca pe o partie plina de gheata, agatandu-ne zadarnic de cate o tufa de vestede sperante, impinsi la vale de o avalansa de greseli si frustrari fara sa ne mai putem opri pana nu lovim zidul ce asteapta inevitabil sa ne lasam aminitirile pictate in dare pe el. Nu mai ramane nimic din nobletea si finetea cu care o legatura ca-n povesti s-a infiripat. Se ascut cutitele, se slefuiesc lamele si se taie zilnic, cand mai usor si mai atent pe la periferie, cand in plina rana desfacuta si inflamata de suferinta mascata in furie. Rade de vechile promisiuni, calca in picioare o dorinta traita sacru altadata, se batjocoreste cuplul cu toate obligatiunile lui mai grele ca plumbul, mai grele ca niste lanturi groase cu care te-ai trezit legat peste noapte dupa ce ai spus da. La bine si la rau, dar raul asta parca e totusi prea greu de suportat uneori.

N-am facut nici o rezolutie anul asta. Am deschis portile la ce am poftit si acum las potopul sa se reverse. Ne cautam intr-un labirint, ne permitem iesiri ridicole in decor pentru ca il avem pe celalalt spectator. Avem curajul lasului de a lovi cand celalalt e jos si ne construim ganduri si lumi interioare departe de celalalt. Pentru noi ne rezervam ranchiuna, oboseala si plictiseala, pentru ceilalti cel mai frumos zambet, cele mai gingase cuvinte, cele mai dulci momente de flirt. Nu mai avem loc nici pe aceeasi canapea. Suntem pe pauza. Pauza de bun simt, de sentiment. Pauza.

Si marea dragoste naufragiaza?

Bun venit 2012

Anul acesta e poate mai important ca oricand sa fim mai buni, sa avem ganduri inalte, care ne ridica spre viziunea cea mai luminoasa a fiintei si a lumii noastre.

Proiectati frumusetea voastra interioara inspre viata.

La Multi Ani!

Luminita

A trecut Craciunul si deja de cativa ani a devenit aproape banal sentimentul ca sarbatoarea s-a scurs mai repede ca nisipul din clepsidra cu tot mai putina lipsa de emotie atasata. Imi plac mult sarbatorile pentru ca vin vacantele, imi vad parintii mai des, se rupe nivelul zilelor fara sir, se apropie sfarsitul de an si toata nostalgia atinge punctul culminant. Dar n-am simtit aceeasi emotie tulburatoare din alti ani, nici macar la concertul de colinde care ma facea sa plang imediat…

Am ales anul asta in familie sa nu ne mai stresam in toata alergatura dupa cadouri, sa pretuim doar timpul impreuna si sa luam legatura cu cei dragi si departe: cu sora mea care a petrecut la soare si caldura primul ei Craciun fara familie, oarecum printre straini; cu  matusa mea si cei trei copilasi ai ei, mai ales fetita frumoasa pe care n-am strans-o niciodata in brate de cand s-a nascut acum un an de zile; cu verisoara mea care dupa un divort dificil a descoperit ca are cancer si a luptat curajoasa prin tot chinul tratamentului si numai cu mila Domnului traieste fiecare zi; cu prietenul meu bun (anti-eroul ii spun) care sufera parasit de femeia pe care o iubeste dar pe care n-a stiut s-o pretuiasca ani de zile; cu fosta mea sefa, o grecoaica sufletista pana la cer care abia si-a gasit munca in vremurile astea dificile si se bucura ca-si poate ingriji mama cu Alzheimer; cu cei apropiati care au avut un an greu. Toti ne punem speranta in 2012, nu?

Am incercat sa-mi ascult sufletul incarcat in noaptea de Ajun cand am mers la Biserica. Mi-am cercetat credinta, pe care am gasit-o ca intotdeauna neatinsa, cuminte si curata in eternitate, cred ca-mi va supravietui si dupa trecerea dincolo. Insa credinta mea continua sa fie una profund personala, ce pare sa se supuna prea putin ritualurilor religioase – n-am tinut post, pe de o parte pentru ca imi e prea greu fiind deja vegetariana, pe de alta fiindca n-am avut inclinatia; nu m-am spovedit niciodata; nu cred in doctrina pacatului, a pedepselor, a inferioritatii femeilor asa cum sunt ele prezentate pentru consumul maselor. In spatele multor obiceiuri si credinte se ascund de fapt explicatii practice, inaccesibile neinvatatilor, cum suntem prea multi dintre noi. Cineva mi-a spus mai demult ca femeia ar trebui sa-si acopere capul in Biserica pentru ca daca ea are de la inceput o deschidere mult mai mare, o receptivitate ridicata la comuniune cu Divinul prin crestetul capului, barbatul ramane oarecum in urma; acoperirea e deci un gest simbolic al dorintei de a egala intr-un fel accesul la ceruri. Sunt multe de spus…

Sunt multe  intelesuri inca ce se asteapta descoperite, dezvaluite..

Sarbatori luminoase!

Alegerea

Cat se datoreaza naturii si cat se datoreaza alegerii in gandurile si actiunile noastre?

O pilda zen spune asa:

“Un scorpion si o vulpe s-au intalnit pe malul unui rau. Scorpionul a intrebat-o pe vulpe:

- Vrei sa ma duci in spate pe malul celalalt? Eu nu stiu sa inot.

Vulpea i-a raspuns:

- Nu, tu esti un scorpion si o sa ma intepi.

- De ce te-as intepa? ar insemna sa ne inecam amandoi! a argumentat scorpionul.

Dupa ce s-a gandit o vreme, vulpea a acceptat ca scorpionul sa i se urce pe spate si a inceput sa inoate. Pe la mijlocul raului, scorpionul si-a ridicat coada si a intepat-o pe vulpe. Pe punctul de a se ineca, vulpea l-a intrebat:

- De ce ai facut acest lucru?

- Asta e natura mea, i-a raspuns scorpionul.”

Am crezut intotdeauna ca avem puterea sa ne schimbam. Si cu multa dedicatie reusim sa o facem, pana la un punct in care ne lovim de obicei de un zid, de un pe aici nu se trece. Punctul in care devine prea greu pentru a mai continua linear pe calea cea dreapta, cand simtim ca inotam impotriva curentului si e mai bine sa ne lasam invinsi, sa adormim la loc, sa ne spuna altii care (nu) e sensul.

In acel moment, ne transformam in scorpioni si intepam cu aceeasi sete si acelasi venin ca la inceput. Totusi, aceasta ramane doar o predispozitie, desi una puternica. Natura inseamna de fapt o reactie automata, invatata si memorata aproape instinctual, folosita incontinuu ca default. Din fericire, alegerea de a schimba canalul, setarile, preocuparile, obsesiile, natura poate, sunt la indemana noastra.

Se apropie Anul Nou si cu el inca o sansa de a patrunde dincolo de zid…

Tirania e-mailului

Petrec 8 ore pe zi conectata la Internet, citind si scriind e-mailuri la birou. E-mailul e radiografia vietii mele profesionale, mediul cel mai frecvent folosit pentru a comunica. Insa meschinaria acestei inventii atat de folositoare, incat e imposibil de evitat, ma izbeste aproape zilnic.

 Am cosmaruri cu ochii deschisi de fiecare data cand vine o cerere urgenta care s-a filtrat usor (se vede din email chain) din birourile sferelor inalte si rarefiate, prin tot felul de secretare si coordonatori pana cand din “mana in mana” a poposit in casuta mea postala. Petrec lejer cateva ore in cizelarea unui raspuns, mai ceva ca un sculptor in marmura. Mut pasajele, sterg si adaug cuvintele, citesc si recitesc de o mie de ori pentru ca stiu ca procesarea  informatiilor primite pe mail e incalcita iar potentialul neintelegilor amplificat de mii de ori mai mult decat in comunicarea directa fata in fata. E un mers pe franghie in aer, un joc al balansului intre prea multa si prea putina informatie, intre nevoia de a raspunde direct cerintei si a interpreta printre randuri implicatiile.

 Compunerea se transforma foarte repede intr-o tortura mentala ce culmineaza pentru mine in clipa in care trebuie sa apas in final Send. Urmeaza o serie de aprobari interne, cereri de modificari de la manager, etc, etc. Nimic nu urca inapoi pana cand n-a fost cernut prin sapte site. Ma obsedeaza ideea imperfectiunii aproape inevitabile – o multime de lucruri comploteaza de obicei sa existe vreo greseala, una mai grava ca cealalta: o problema de gramatica ce-a scapat neobservata nu da deloc bine, dar si aici avem o ierarhie. In topul ei se afla cea mai grava eroare: raspunsului in e-mail ii lipseste ceva. O data ce apas Send, e-mailul cu pricina zboara, sunt convinsa, nu in casuta postala a altor oameni ci intr-o gaura neagra de unde cu greu si cu obrazul foarte patat mai poate fi recuperat (functia Recall). Cand gaura neagra e destul de hrapareata, e-mailul a fost deja deschis, citit, judecat si condamnat deci singura sansa e recursul: e-mailul suplimentar. Acesta are darul de a enerva la culme recipientul care oricum are casuta plina de prostii si spam si cum de nu e posibil sa raspunzi complet si concis de prima data?! In fine, sa zicem ca a fost trimis perfect, la recipientii corecti (oho!), eventual fara sa forwardez intregul chain, alt semn de proasta civilizatie virtuala. Ce urmeaza? Asteptarea.

 Casuta ramane deschisa si in fiecare clipa un raspuns isi poate face aparitia. Raspunsul e cauza unei noi ture de anxietate, mai ales cand stii ca joci telefonul fara fir si mesajul e mai schimbator ca un cameleon. Uneori e indicat sa dai o notificare in avans la telefon, vezi ca trimit o nava spatiala cu multe butonase care va plana si poposi in Inbox-ul tau in 5, 4, 3, 2..  si stiu la prima vedere ti se va parea ca mai bine era in chineza ca intelegeai mai usor asa ca voila, te avertizez, e vorba de x si y. Regretabil pentru nervii mei, cateodata nici asta nu e de ajuns. Solutia? Imediat dupa apasarea butonului Send ma iau frumos la o plimbare in cercuri in jurul cladirii ca sa-mi aduc aminte ca exista viata in afara celor patru pereti, ninge frumos, se apropie Craciunul, ma asteapta o carte buna acasa, iar cand ma intorc la birou am evitat orice telefon potential problematic iar raspunsul nu mai cade ca o ghilotina bine ascutita, oricat de acid ar fi.

La final, inchid computerul si plec agale spre casa ascultand Jovanotti, La notte dei desideri (cautati, e o melodie superba). Totul e ca si cum n-ar fi fost.

A doua zi o iau de la capat.